Strategia locuirii – în dezbatere

 RADU VIDA

De la început, aş vrea să ne definim termenii: strategia locuirii, din punct de vedere al editorialului de astăzi, nu este altceva decît titlul împrumutat din intenţia guvernului de a pune în discuţie o asemenea dezbatere publică. Sociologic vorbind, o asemenea iniţiativă poate fi epuizată doar într-un tratat, ce ar presupune analizarea amănunţită a tuturor aspectelor ce derivă din această importantă activitate umană. Noi vrem doar să atragem atenţia asupra inadecvării abordărilor, atît de către decidenţii interni cît şi, mai ales de cei externi.

În consecinţă, trebuie spus că bătălia pentru asigurarea unei structuri civilizate de locuire în România reprezintă un mare interes financiar, atît pentru băncile „autohtone” cît şi pentru cele suprastatale. Sigur că legile interne, fluctuaţiile şi incompetenţa politicienilor, dar şi marele lobby al găştilor de pungaşi internaţionali, fac ca întregul sistem de locuire să fie subordonat unor interese mărunte, de moment. Cînd, de fapt, totul ar trebui să stea sub semnul asigurării, din perspective moderne, a acelui ansamblu de acţiuni, care să ducă la asigurarea refacerii şi dezvoltării capacităţilor de muncă, precum şi – foarte important – a relaţiilor sociale ale mai multor fractalii dintr-un sistem incoerent.

Nu este, după cum singuri puteţi constata, o simplă glumă. Sau, pur şi simplu, o activitate economică din care unii scot profit, iar alţii se mută în spaţii, de cele mai mult ori, impersonale. În care minima amprentă a spiritului uman se regăseşte doar între „cei patru pereţi”. Este, mai degrabă, un complex de factor ce concură la asigurarea confortului, a binelui şi a unui înalt grad de socializare, tocmai pentru a putea conta pe dezvoltarea armonioasă a fiinţei sociale. Urbanismului eficient, trebuie să i se alăture o gîndire pozitivă de implementare a unui sistem social participativ, unde externalizarea funcţiilor locuinţei (creşe şi grădiniţe, staţionare şi unităţi de spitalizare etc) să ţină totul în echilibru. În general, dezvoltarea de servicii pentru populaţie duce la o serie de beneficii sociale evidente.

În aceste condiţii, strategia locuiri nu se poate face fără bani. Mulţi. Şi folosiţi cu maximă eficienţă. Fără un crăiţar furat! Nu e vorba, aşadar, de a pune „scîrţ” (citiţi, vă rog, polistiren extrudat şi expandat şi cîlţ cît încape!) pe conducte sau făţăriile blocurilor. Avem deficit de peste 1 milion de locuinţe şi condiţii de locuire precare în spaţiile deja existente. O adevărată diagnoză trebuie să ţină cont şi de slaba educaţie a unor grupuri de populaţie. Precum şi de dezinteresul dezvoltatorilor pentru o locuire civilizată (ca să nu spunem că interesul lor este canalizat exclusiv spre propriile beneficii).

Cred că o atitudine corectă a Guvernului ar fi îmblînzirea propunerilor legislative pentru băncile care acţionează pe teritoriu naţional. (Darea în plată şi alte bazaconii ar trebui să fie învăţătură de minte!). Asta pentru că interesele altora (Banca Mondială, Banca Europeană de Dezvoltate ş.a.) nu coincid cu strategia naţională a locuirii. Şi tot Guvernului i-ar reveni sarcina de a facilita parteneriatul social. Nu ca o sintagmă frumoasă dar ineficientă, ci ca o certitudine de colaborare între puterea administrativă şi politică locală, patronatul cel mai dezvoltat şi populaţie. E greu de realizat, peste noapte, o coeziune socială, îmbogăţire sănătoasă şi o canalizare a intereselor comune spre descoperirea avantajelor efortului tuturor pentru comunitate. Dar niciodată nu-i tîrziu!

Individual, reuşita globală este sortită eşecului. Doar împrumuturile colective, ale marilor entităţi patronale şi reducerea spre zero a dobînzilor (suportate din finanţările europene şi de Stat) vor putea rezolva această mare problemă de dezvoltare a Românei.