Stop „intervențiilor urbanistice grosolane” din proximitatea Someșului de la Gilău și până la Dej

●Culoarul verde-albastru de mobilitate la Someșului va genera un altfel de turism la Cluj●

 

Primarul Emil Boc a declarat, joi seara, în cadrul dezbaterii de la Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), pe tema „Someșul metropolitan – culoar verde-albastru de mobilitate sustenabilă” că acest proiect va aduce nu numai mobilitate pietonală velo sau pietonală ci și un alt tip de turism care va putea fi făcut la Cluj. Ne va aduce un tip de turism cu locuri atractive pe care să le vizităm și cu care să ne facă plăcere să ne întâlnim, adică o reconectare cu natura, utilizând acest avantaj de a avea un râu. Prea mult acest oraș a ignorat râul iar viziunea postmodernistă a orașelor care au râuri a fost de a reintegra râul în oraș”, a spus Emil Boc.

Primarul Emil Boc a precizat că proiectul „Someșul metropolitan – culoar verde-albastru de mobilitate sustenabilă” va transforma calitativ viața Clujului într-un loc în care îți va face plăcere să rămâi, să te întorci acasă, oferind totodată, cea mai bună condiție de calitate a vieții posibilă. „Acest proiect este văzut cu ochi buni pe plan internațional. Ne vom duce cu dezbaterea publică și în Gilău, și în Apahida, și în Florești. Ne vom asigura că în viziune urbanistică a acestor localități din zona metropolitană nu vor apărea blocuri în calea acestui culoar verde albastru și că toți primarii vor respecta ce respectă Clujul, iar acest culoar va fi ferit de intervenții urbanistice grosolane care să pună în pericol derularea lui, ceea ce va însemna reconectarea cu natura, nu numai cu râul. Urbanismul viitorului este urbanismul verde și cu soluții care să susțină această dimensiune”, a spus edilul.

Emil Boc a subliniat că acest proiect de mobilitate vine să completeze celelalte surse de mobilitate de la Cluj, respectiv metroul, proiectul trenului metropolitan și centura metropolitană cu pistă de bicicletă. „Mașina va face parte din viața noastră dar nu va trebui să ne domine viața”, a punctat primarul.

Secretarul de stat Ovidiu Câmpean a declarat că la nivel european a fost adoptată o lege care prevede refacerea a 20 la sută din suprafața maritimă și terestră din UE până în 2030, iar 25.000 de km de râuri să aibă curgere liberă.

Experții prezenți la dezbatere au subliniat că proiectul va însemna motorul unei dezvoltări alternative atât a municipiului cât și la nivel metropolitan.

Arhitectul Silviu Aldea a subliniat că s-a dorit ca proiectul să fie mai mult decât un coridor și anume un parc peisaj. „Proiectul propune modele de dezvoltare către o tranziție ecologică. Parcul peisaj este o modalitate de a avea grijă de teritoriu și de oamenii care locuiesc aici”, a spus proiectantul.

„O situație specială o avem în zona CUG unde acest coridor se poate amplifica, devenind un devărat parc plin de dotări cu zone de sport, locuri de joacă și cafenele. Tot aici am identificat o zonă de dotări publice cu grădinițe, muzeu și alte dotări de interes public”, a explicat arhitectul.

Culoarul verde-albastru al Someșului Mic va fi amenajat pe o distanță de 30 de kilometri între comunele Gilău și Apahida, cu posibilitatea unei viitoare extinderi a amenajărilor spre Jucu, Bonțida, Gherla și Dej.

Obiectivul culoarului de mobilitate nemotorizată este de a conecta Municipiul Cluj-Napoca cu zona sa metropolitană. În materie de mobilitate urbană, va oferi o alternativă viabilă transportului cu mașina personală și va fi o atracție în sine pentru cei aflați în căutarea unor activități de agrement. Astfel, râul Someșul Mic se va transforma într-un element natural valoros care contribuie la dezvoltarea orașului din două perspective: cea ecologică și cea a mobilității sustenabile.

Implementarea proiectului va extinde rețeaua de alei, de promenadă, pistele velo și spațiile verzi, urmărind principiile dezvoltării sustenabile, în care deplasările pe jos sau cu bicicleta au prioritate în fața traficului motorizat și care se desfășoară de-a lungul unui coridor natural atractiv și neafectat de poluare.

Cosmin PURIȘ

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.