Steluţa Cătăniciu a pierdut bătălia cu ANI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de deputatul ALDE de Cluj, Steluţa Cătăniciu la sentinţa Curţii de Apel Cluj prin care s-a constata că nu au respectat Legea176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiei.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Steluţa Cătăniciu a fost în conflict de interese în perioada în care era consilier local. Concret, inspectorii ANI susţin că Steluţa Cătăniciu a votat o hotărîre de Justitie-1Consiliu în favoarea unei firme pe care mai apoi a reprezentat-o în instanţă, ca avocat, tocmai într-un proces împotriva Primăriei Cluj-Napoca. Steluţa Cătăniciu a explicat că a votat din greşeală hotărîrea de Consiliu Local din 2009, pentru care este acuzată. Decizia ANI a fost contestată de Steluţa Cătăniciu, însă Curtea de Apel Cluj a constatat că decizia prin care parlamentarul a fost găsit în conflict de interese a fost legală. Steluţa Cătăniciu a contestat hotărîrea Curţii de Apel Cluj cu recurs iar marţi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că sentinţa instanţei clujene e legală. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, Cătăniciu nemaiavînd nicio cale de atac.

Precizăm că Steluţa Cătăniciu s-a numărat printre puţinii membri ai comisiiilor parlamentare care au luat poziţie faţă de modul lamentabil în care s-a prezentat la audieri ministrul desemnat pentru Justiţie, Cristina Guseth. În semn de protest pentru votul pozitiv în cazul Guseth, deputatul clujean a demisionat din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.

Steluţa Cătăniciu nu este singurul parlamentar clujean găsit în conflict de interese. Deputatul Mate Andras Levente s-a ales cu o condamnare de şase luni de închisoare cu suspendare după ce ANI a descoperit că parlamentarul s-a aflat în conflict de interese pentru că şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar.

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă şi indicii referitoare la posibila săvîrşire a infracţiunii de conflict de interese de către Máté András-Levente, reprezentant al Grupului Parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, ales în Colegiul 13 din judeţul Cluj. Evaluările ANI au început în noiembrie 2010, inspectorii de integritate constatînd că Máté András-Levente a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă pentru soţia sa, Erzsébet Máté, în perioada 16 martie 2010 – 1 ianuarie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj. ‘’Domnul Máté András-Levente, deputat în Parlamentul României, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soţiei sale, doamna Máté Erzsébet, în perioada 16.03.2010 – 01.01.2011, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, încălcînd, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Beneficiul patrimonial total, obţinut de rudele celor cinci deputaţi, în urma angajării prin nerespectarea regimului juridic al conflictul de interese, este de 196.332 lei (aproximativ 46.745 Euro)’’, a arătat ANI.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.