Statuie din bronz pentru László Tőkés în Ungaria de 4 ziua Trianonului

România, ținta unor noi acțiuni iredentiste de 4 iunie

Organizaţiile extremiste maghiare încercă să profite din plin şi în acest an de momentul 4 iunie, ziua în care s-a semnat Tratatul de la Trianon, pentru a atrage atenţia opiniei publice. Entități, ai căror membri visează încă la Ungaria Mare, desfășoară diverse acțiuni de negare a granițelor actuale ale României, stabilite prin tratatele internaționale.

În contextul aniversării zilei de 4 iunie, când se împlinesc 106 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, România este ținta unor acțiuni cu caracter iredentist și nationalist-revizionist, care vizează negarea caracterului național-unitar, pregătirea condițiilor pentru diminuarea suveranității acestuia în zone locuite compact de comunități etnice minoritare, discreditarea țării noastre în relațiile cu instituțiile euroatlantice, discriminarea pe criterii etnice și susținerea unor inițiative separatiste care aduc atingere integrității teritoriale a țării noastre.

Făclia de Cluj vă prezintă câteva dintre acțiunile puse la cale de organizațiile revizioniste prin care se contestă tratatul de la Trianon. Prin intermediul rețelelor de socializare, maghiarii sunt chemați să participe în data de 4 iunie începând cu ora 19 la Ambasada României din Budapesta pentru a protesta și, totodată, pentru a-și arăta susținerea față de comunitatea maghiară din hotarele Bazinul Carpatic.

László Tőkés, omagiat cu o statuie din bronz în Ungaria

Tot de ziua de 4 iunie în care s-a semnat Tratatul de la Trianon, în localitatea Lakitelek din Ungaria va fi dezvelită o statuie din bronz cel înfățășează László Tőkés.
Pastorul reformat László Tőkés a confirmat prezența la evenimentul de dezvelire a monumentului organizată de Asociația de Înfrumusețare a Localității Lakitelek și Hungarikum Liget

De asemenea, la Timișoara, Cafeneaua Publică organizează un eveniment dedicat reflectării istorice asupra Tratatului de la Trianon.
Manifestarea va avea loc joi, 4 iunie 2026, începând cu ora 18:00, în Sala Multifuncțională din Casa Maghiară din Timișoara.
Invitatul special al acestei ediții este cercetătorul Dr. L. Balogh Béni, care va susține o prelegere despre trecutul regiunii.

Conferința se numește „Transilvania în conștiința publică maghiară înainte și după Trianon” (Erdély a magyar köztudatban Trianon előtt és után), fiind urmată de
discuție liberă. Printre cei care vor lua cuvântul în cadrul evenimentului se numără și fotul profesor UBB, Bodo Barna, cunoscut opiniei publice pentru activităţile desfăşurate sub umbrela aşa-zisului Comitet de Iniţiativă Bolyai prin care dorea ruperea Universităţii ”Babeş-Bolyai” şi reînfinţarea Universităţii ”Bolyai”.

Șezătoare în cimitir de Ziua Trianonului

Acțiuni anti Trianon sunt programate în mai multe localități din Ungaria iar în România, la Cluj-Napoca, nostalgicii Ungariei Mari urmează să se întâlnească la 2monumentul închinat soldaţilor maghiari morţi în cele două războaie mondiale din cimitirul de pe strada Crişan pentru a comemora Trianonul.

Nu este prima dată când aici nostalgici ai Ungariei Mari comemorează Trianonul. Astfel de acţiuni au avut loc în trecut, organizatorii bucurându-se atunci de sprijinul preotului reformat Szölösy János, de la Parohia reformată de pe strada Horea. La ora 17.32, momentul în care s-a semnat Tratatul de la Trianon, prelatul a rostit un discurs în care i-a îndemnat pe membrii HVIM să păstreze memoria trecutului şi să ocrotească sentimentul naţional maghiar.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.