Stațiile viitorului metrou din Cluj, denumiri colorate

Municipalitatea clujeană a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul viitorului metrou. Conform documentației publicate pe site-ul primăriei, vor exista 19 stații, unele dintre ele urmând să aibă denumiri colorate precum Stația Copiilor, Cosmos sau Natura Verde.

Astfel, cele 19 stații sunt: Stația 1 -Țara Moților; Stația 2 –Teilor; Stația 3 – Copiilor; Stația 4 –Sănătății; Stația 5 –Prieteniei; Stația 6 –Natura Verde; Stația 7- Mănăștur; Stația 8 –Sfânta Maria; Stația 9 –Florilor; Stația 10 – Sportului; Stația 11 –Piața Unirii; Stația 12 – Piața Avram Iancu; Stația 13 –Armonia; Stația 14 –Piața Mărăști; Stația 15 –Transilvania; Stația 16 – Viitorului; Stația 17 –Muncii; Stația 18 –Cosmos; Stația 19 –Europa Unită.

Traseul liniei de metrou ușor începe din depoul suprateran aflat la vest de Florești. Primele trei stații deservesc zone de locuințe de densitate medie din Florești, iar apoi stațiile 4 și 5 deservesc zone multifuncționale într-o dinamică dezvoltare, desfășurate în jurul ancorelor viitorul spital regional de urgență și respectiv centrul comercial Vivo. Stațiile 6, 7 și 8 deservesc cartierul Mănăștur, cea mai densă zonă de locuințe din oraș, iar apoi linia urmează magistrala rutieră vest-est, traversând centrul orașului, până la Piața Mărăști. De aici, o ramură a liniei continuă înspre zona industrială Muncii, asigurând și legătura cu calea ferată și viitorul serviciu de tren metropolitan, iar o altă ramură deservește cartierele Gheorgheni și Sopor. Întreaga linie este în subteran, cu excepția racordului de tranziție de lângă depou.

Perioada de implementare a proiectului este de 80 de luni, iar valoarea investiției este estimată la aproximativ 1300-1500 mil. Euro, fără TVA.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.