Start EUROPAfest Summer Edition ! Remus Azoiţei, Pierre-Yves Artaud şi Cristina Bellu într-un concert de excepţie la Castelul Peleş

Sîmbătă, 18 iulie, la ora 18, melomanii şi iubitorii de frumos îşi dau întîlnire la Castelul Peleş pentru un concert desfăşurat în Sala de concerte a reşedinţei regale. Evenimentul deschide seria manifestărilor EUROPAfest Summer Edition 2015, un festival cu 6 concerte de jazz & muzică clasică şi Summer Music Academy Sinaia.

EUROPAfest Summer Edition 2015_A5+Pentru seara de sîmbătă, organizatorii – jmEvents şi Jeunesses & Dinu Lipatti – aduc împreună artişti prestigioşi ai scenelor internaţionale.
Violonistul Remus Azoiţei, produs de renume al şcolii româneşti de vioară, stabilit în Anglia după terminarea studiilor la Juilliard School din New York, cea mai faimoasă şcoală privată de muzică din lume, face parte azi din elita muzicii londoneze. A concertat în săli prestigioase precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall în Londra, Teatro La Fenice Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena. A colaborat cu artişti renumiţi între care Lawrence Foster, David Geringas, Gerard Causse, Michael Sanderling, Adrian Brendel. Numit de revista britanică The Strad ca “un virtuoz incurabil cu suflet şi tehnică fabuloasă”, violonistul Remus Azoiţei vine la Sinaia şi din dorinţa de a împărtăşi tinerei generaţii din experienţa sa complexă.

Artist emerit, Pierre-Yves Artaud/Franţa este considerat în unele cercuri drept cel mai bun flautist al lumii, dar aria sa de activitate e mult mai largă, fiind şi profesor, fondator de orchestre şi ansambluri sau director artistic. A susţinut concerte în întreaga lume, cu orchestre prestigioase sub bagheta unor dirijori celebri: P. Boulez, J.C Casadesus, C. Dutoit, P. Eotvos, L. Foster. Cariera sa remarcabilă e apreciată universal, dovadă stînd palmaresul premiilor şi onorurilor obţinute, între care de cinci ori laureat al Grand Prix du Disque în Franţa şi Japonia şi Medalia franceză pentru Artă şi ?tiinţă.

Violoncelista Cristina Bellu/Italia, Elveţia şi-a început cariera solistică foarte tînără, alături de orchestre de renume precum Chicago Chamber Orchestra, Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino, Mulhouse Symphonic Orchestra, Livourne Philharmonic Orchestra. În prezent este invitată cu regularitate să susţină concerte în Franţa, Italia, Elveţia, Marea Britanie, dar şi în calitate de profesor, fiind pasionată să împărtăşească în cursuri interactive, de mare atractivitate, din experienţa sa artistică. Cristina Bellu este şi Vicepreşedinte al European String Teachers Association în Franţa şi ambasador al ESTA Internaţional la Consiliul Europei.

Dacă pentru audienţă concertul este o oază de relaxare şi răsfăţ auditiv, pentru tinerii artişti sosiţi din Africa de Sud, Canada, Cipru, Coreea, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda, Japonia, Marea Britanie, Macedonia, Noua Zeelenadă, SUA, Rusia, Slovenia, Spania şi România este un prilej de a urmări cu interes şi de a învăţa din evoluţiile de excepţie ale protagoniştilor, cei care timp de două săptămîni le vor fi profesori în cadrul Summer Music Academy Sinaia. Program derulat în perioada 16 – 29 iulie 2015, Summer Music Academy Sinaia se află la a patra ediţie în România, oferind studii avansate şi performanţă intensivă într-una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice ale ţării, oraşul de la poalele munţilor Bucegi.

Bucuraţi-vă de eleganţa muzicii clasice într-o seară de vară la Castel! Accesul la concert se face pe bază de invitaţii, dar se acordă şi intrare liberă în limita locurilor disponibile. Următoarele evenimente sînt programate pentru 23, 24, 25, 26 şi 27 iulie, constînd în concerte de jazz şi muzică clasică programate la Hotel Mara, în Parcul Central din Sinaia şi în Biserica Catolică din oraş– ne-au transmis organizatorii prin intermediul unui comunicat de presă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.