Stagiunea CARPATICA 2015: 5 Tablouri cu UMBRE (le)

IMG_7346După premierele de la Bistriţa şi Cluj-Napoca, de la finele anului trecut, cea de a treia reprezentaţie cu eseul muzical-literar intitulat 5 Tablouri cu UMBRE (le), spectacol de poezii – cîntece pe muzică de Constantin Rîpă şi versuri de: Sânziana Mureşeanu, Ovidiu Pecican, Marcel Mureşeanu, Constantin Cubleşan şi Ion Mureşan va avea loc marţi, 13 ianuarie 2015, de la ora 17, de această dată la Galeria CASA ARTELOR din Cluj-Napoca (Bdul Eroilor nr. 16). Evenimentul este organizat de Fundaţia Culturală CARPATICA, preşedinte arh. Ionel Vitoc, în colaborare cu Academia de Muzică ‘’Gh. Dima’’, Fundaţia ‘’Antifonia’’ şi Societatea de Concerte Bistriţa, marcînd prima mare întîmplare culturală a anului, găzduită de amintita galerie. De altfel, CASA ARTELOR, intrată în conştiinţa culturală a Cetăţii drept spaţiu ce promovează ştiinţele şi artele profesioniste în toate ipostazele, ne rezervă la acest început de an şi în continuare şi alte evenimente de anvergură, despre care ne propunem să vorbim la timpul cuvenit.

IMG_7342Revenind la spectacol, protagonişti vor fi Fülöp Timea, Laura Essig, Florin Estefan, Ion Stancu şi Sergiu Coltan, care evoluează în regia semnată de Ina Hudea şi acompaniamentul la pian realizat de Cornelia Cuteanu şi Lucian Duşa. Cei menţionaţi vor da concreteţe unui “experiment componistic novator’’, potrivit autorului muzicii, compozitorul Constantin Rîpă, care nu ne invită la un recital de lied-uri, ci la o desfăşurare inedită, ‘’care se întîlneşte şi cu o nouă manieră de prezentare scenică, aceea de subliniere a textelor poetice cu toate elementele de mişcare şi gestică ale soliştilor. Pentru acest din urmă aspect am aflat o parteneră cu o fantezie de excepţie (am numit-o pe Ina Hudea), care a amplificat mult aspectul dramatic al spectacolului’’, mai spune compozitorul. Textele poetice, dispuse în cuprinsul a cinci tablouri muzical-poetice, corespund amprentei caracteristice fiecărui poet în parte.

Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.