Sprijin financiar pentru firmele care valorifică deșeurile

Ministerul Economiei a anunțat că a fost aprobat un mecanism de acordare, de la bugetul de stat, unui ajutor de minimis pentru firmele care doresc să reintroducă în circuitul economic deșeurile.

Scopul acestui sprijin este de a dezvolta sectoare industriale noi, dar și de a revaloriza resursele deja existente, reduse la stadiul de deșeuri, care poluează întreg teritoriul național.
„Vorbim despre un sprjin financiar între 15.000 și 200.000 de euro din partea statului, pentru companiile care doresc să investească în proiecte care reduc volumul deșeurilor și reușesc totodată să creeze materia primă necesară pentru crearea unui lanţ de producţie integrat.”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Mecanismul prevede ca suma acordată unui beneficiar de la bugetul de stat pentru un interval de până la 16 luni să fie între 15.000 și 200.000 euro (echivalent în lei), cu plata eşalonată, pe bază de documente justificative. Proiectele acceptate vor fi finanțate în limita fondurilor aprobate pentru program, cuprinse în bugetele anuale ale Ministerului Economiei. Cheltuielile vor fi suportate în procent de 85% de la bugetul de stat, restul de 15% din surse proprii ale beneficiarilor.

Vor primi finanțare companiile care desfășoară activități de transfer tehnologic pentru consolidarea economiei circulare, dezvoltarea activităților de cercetare-inovare, proiectare ecologică a produselor și serviciilor care să promoveze principiile economiei circulare, înființarea și/sau dotarea și operarea de centre de reparații și recondiționare a bunurilor, dezvoltarea activităților de reciclare a deșeurilor etc.

În perioada următoare Ministerul Economiei va lansa Ghidul solicitantului, care va stabili modul de derulare a programului de finanțare și pașii pe care companiile trebuie să îi parcurgă pentru accesarea acestor fonduri.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut