Splendorile unui vital cromatism: C e n t e n a r A N T O N L A Z Ă R

Din 1951 pictorul şi profesorul Anton Lazăr (1913-1997) avea să-şi întregească biografia în stimulativă relaţie cu trepidaţiile Clujului academic, afirmîndu-se rodnic, performant, în plan creativ şi didactic. Dobrogean de origine, absolvent de excepţie al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1936), făcuse pînă atunci o admirabilă impresie de dascăl dăruit spiritului formativ prin argumente artistice în cadrul unor licee de prestigiu de la sudul şi estul arcului carpatic. Aceeaşi nobiliară ţinută de intelectual distins, cultivat, exigent şi comunicativ o va manifesta atît la catedră (la liceul de specialitate şi patru ani la Institutul clujean de artă), cît şi-n relaţiile cu colegii de breaslă şi mulţimea de admiratori care i-au intuit şi preţuit superbele revărsări de creativitate elevată, originală, în patrimoniul culturii române.

Pe parcursul anilor ’50 – ’70, pictorul Anton Lazăr se va impune stăruitor atenţiei publice prin expunerea la importante sinteze de artă contemporană, regională şi republicană a unor ample compoziţii de inspiraţie istorică şi socială: Horia la Galde, Doja la Arad, Convoi de prizonieri, Prezidiul, Şantier naval, Colectivişti ş.a. Suprafaţa picturală impresiona prin nervul precipitat al conturelor ferme ce configurau în spaţiu robuste volumetrii, alături de sobrietatea unor game cromatice atent modulate, în acord cu specificul pretextului inspirativ. Această predispoziţie către factura unor forme solid construite îl ajută la implicarea în referenţiale lucrări de artă monumentală, finalizate în colaborare, transpuse în tehnici diverse: frescă la Casa  Tineretului Cugir (1959-1960) şi Căminul Cultural din Valea Drăganului, judeţul Cluj (1972), mozaic la Cantina Complexului studenţesc „B. P. Haşdeu”, Cluj (1963) şi holul ce prefaţează sala festivă de la Colegiul Academic, Cluj (1967), intarsie cu polivinil la Casa de Cultură Cîmpia Turzii (1964).

Notorietate şi distincţie în ansamblul artei contemporane din România anilor ’60 – ’90 aveau să-i aducă maestrului Anton Lazăr inspiratele transpuneri de poetică naturală, evocînd prioritar cuceritoarea fascinaţie a climatului iradiat de prospeţimile vegetaţiei, efectul cristalin al perdelelor acvatice şi fulguraţiile diamantine ale universului celest, compuse din memorie  sau surprinse în relaţie directă – pe timp de vară –  cu Dobrogea natală, unde domina o luminozitate meridională. Zecile de transpuneri în variantă, nicicînd repetitive, vor primi amprenta vitală a unui cromatism evocator de tensiune interioară, de sonoritate rafinat orchestrată de sensibilitatea unui colorist iubitor de esenţe spiritualizate. Asociate, aceste splendori purificate se instituie într-un capitol de major interes în contextul tradiţiei picturale româneşti. Către sfîrşitul anilor ’70 a considerat ca pe o nobilă îndatorire convertirea în expresive imagini a structurilor şi pulsaţiilor diferenţiate ale spaţiului transilvan, lansîndu-se cu vădită tendinţă constructivă în armonizări dense şi viguroase, care încurajau senzaţia de afirmare a măreţiei monumentale.

Gingăşia şi rafinamentul sensibilităţii cromatice, tipice viziunii şi stilului Anton Lazăr, au devenit sesizabile cu pregnanţă atît în suita de reprezentări portretistice, eternizînd chipuri, trăiri şi caractere, culese îndeosebi din mediul intim (cultivînd o tulburătoare relaţie de suflet şi cu patriarhalul prozator Ion Agârbiceanu, care locuia în vecinătate), dar mai ales în multiplele aranjamente florale sau naturi statice cu motive populare savant orînduite, difuzînd un reconfortant sentiment stenic, de senin existenţial.

Bogată şi elocventă pentru amploarea unei inspiraţii complexe se dovedeşte şi multitudinea de consemnări în diverse tehnici grafice (cărbune, tuş, acuarelă, pastel, laviu). O bună parte din ele constituiau notaţii pregătitoare pentru laborioase compuneri picturale, dar cele mai multe îşi manifestau din plin independenţa, fiind reflexe ale disponibilităţilor sale de desenator virtuoz, de fin colorist cu subtil substrat liric, fapt ce conferă fiecărei caligrafieri profunzimi de gînd şi sentiment curat.

Prin Anton Lazăr arta românească  înregistrează şi difuzează lumii – prin expresivităţi picturale şi grafice  – probe de consonanţă cu rosturile unei existenţe trăite pe coordonatele atitudinii reflexive şi fortificării afective, asigurînd numelui perpetuă şi emoţionantă rememorare.
Negoiţă  LĂPTOIU