Spiritul civic, apreciat şi promovat de IPJ Cluj

Doi tineri care au sprijinit intervenţia poliţiştilor într-un caz de tâlhărie au fost invitaţi, vineri, 20 ianuarie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi au fost felicitaţi pentru spiritul civic de care au dat dovadă.

Potrivit IPJ Cluj, în 11 ianuarie, cei doi tineri, amândoi studenţi, au auzit strigătele unei femei care a fost agresată pe stradă, au obţinut semnalmentele, l-au identificat şi urmărit pe agresor şi, cu toate că acesta a ripostat pentru a nu fi prins, l-au imobilizat şi l-au predat poliţiştilor.

Pentru conduita adoptată şi promovarea actelor de acest gen, tinerii au fost invitaţi la sediul unităţii de poliţie unde, în semn de apreciere, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj le-a înmânat o diplomă în cadru festiv.

„Siguranţa socială este o valoare şi un deziderat comun ce poate fi atins doar prin parteneriatul socio-instituţional. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj promovează spiritul civic şi încurajează actele prin care comunitatea contribuie la prevenirea faptelor antisociale. Totodată, mulţumeşte cetăţenilor care îşi asumă un rol activ în viaţa comunităţii şi vin în sprijinul oamenilor legii!” – precizează reprezentanţii Poliţiei clujene.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie