Spectacol dedicat Zilei de 8 Martie, la Gherla

Ziua Internațională a Femeii este marcată în municipiul Gherla și în acest an prin diferite manifestări cultural-artistice.

Marți, 7 martie, de la ora 17:00, Casa Municipală de Cultură va găzdui spectacolul „Ziua Femeii”, cu participarea celor mai bune formații artistice ale instituției culturale din centrul orașului. Vor evolua pe scenă: Fanfara Municipală Gherla, condusă de Vasile Chiș, majoretele „MCM GIRLS”, coordonate de Alexandra Chiriac și Alexandra Blejan, soliștii pop-rock Lidia Șom – vocal, pian, Nicoleta Păcurariu (Nico) – vocal, Raluca Divricean – vocal, Daria Crișan – vocal și Erik Robert – vocal.

În repertoriul tuturor formațiilor și artiștilor figurează piese muzicale dedicate femeii, sărbătorite la Gherla prin muzică, dans și poezie. Spectacolul este organizat de Consiliul Local Gherla, Primăria Municipiului Gherla și Casa Municipală de Cultură.

Astfel de programe artistice dedicate Zilei de 8 Martie au loc în această perioadă în grădinițele și școlile municipiului, dar tema este dezbătută și de membrii Cenaclului literar „Ion Apostol Popescu”.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut