SPECTACOL DE OPERĂ DE CAMERĂ ÎN CONCERT. În premieră absolută “Profesorul de pian” de Tudor Feraru

joi, 29 octombrie, 19. 00, Studioul de concerte al AMGD

Ineditul spectacol de operă după cunoscuta nuvelă a lui Eliade va fi pus în scenă joi, 29 octombrie, în Studioul de concerte al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Muzica spectacolului este semnată de Tudor Feraru, iar concepţia scenică şi regizorală aparţine Ligiei Ghilea.

Din distribuţia spectacolului de operă fac parte Tiberius Simu, Oana Trîmbiţaş, Orsolya Veress şi Cristian Hodrea. Tineri vor fi acompaniaţi de CoffeeTime Orchestra condusă de dirijorul Dalma Kovacs. Spectacolul va începe de la ora 19.00.

Opera de cameră într-un act Profesorul de pian a fost compusă în intervalul 2007-2008, pe un libret în limba engleză, bazat pe nuvela fantastică La Ţigănci de Mircea Eliade. Adaptarea este semnificativă, implicînd reducerea numărului personajelor şi esenţializarea momentelor conflictului. Avînd o durată aproximativă de 60 minute, opera apelează la patru solişti vocali: tenor, soprană, mezzosoprană, bas-bariton şi la 15 instrumente: flaut, oboi, clarinet, fagot, corn, trompetă, trombon, percuţie, pian, harpă, două viori, violă, violoncel, contrabas.

Cel care semnează muzica spectacolului, Tudor Feraru a absolvit Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la specializările Compoziţie şi Dirijat orchestră. Ulterior, a finalizat un masterat la University of Western Ontario, urmat de un doctorat în compoziţie la University of British Columbia, în Canada. Pe parcursul acestor ani de perfecţionare, a activat ca asistent universitar al facultăţilor de muzică din cadrul universităţilor amintite, predînd disciplinele teoria muzicii, armonie, compoziţie şi muzică de cameră. În acelaşi timp, a condus diverse ansambluri de muzică contemporană. Începînd cu anul 2009, predă mai multe discipline în cadrul Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” actualmente fiind lector universitar. În anul 2012, a încheiat un stagiu post-doctoral la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Numeroase lucrări compuse de Tudor Feraru au fost interpretate şi imprimate în Europa şi în America de Nord, unele dintre ele fiind publicate de edituri muzicale din străinătate. Dintre compoziţiile sale substanţiale merită menţionate Concertul pentru pian şi orchestră, opera de cameră Profesorul de pian şi poemul coregrafic Lira lui Orfeu. Pe lîngă numeroasele distincţii şi burse obţinute în ţară şi în străinătate, Tudor Feraru a cîştigat importante premii la concursuri naţionale de compoziţie. El activează ocazional şi ca pianist sau ca dirijor de orchestră.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.