Spectacol astronomic magnific

Luna a oferit un spectacol celest inedit în noaptea de miercuri spre joi, fiind mai aproape, mai mare și mai luminoasă decât de obicei. Cea mai mare Lună plină din acest an a putut fi văzută perfect și de la Cluj-Napoca.

În general, fenomenul de Super-Lună apare relativ frecvent, în medie la fiecare 13 luni şi 18 zile.

Dar Super-Luna din 13 iulie a fost spectaculoasă, deoarece a fost la cel mai apropiat punct faţă de Pământ de pe tot parcursul anului, cunoscut sub numele de perigeu.

Termenul ” supermoon ” (Super Luna) a fost creat în 1979 de un astrolog care susținea că aceste Luni mari și strălucitoare vor aduce catastrofe naturale. Din martie și până acum s-a vorbit despre patru ”superluni”, însă din punct de vedere astronomic nu este vreun fenomen deosebit, Luna nu este cu mult mai mare și în niciun caz nu capătă o culoare neobișnuită. Denumirile acestor superluni, cum este actuala Strawberry Moon, sunt legate de tradițiile amerindienilor din America de Nord și nu au legătură cu diversele tradiții din Europa.

Luna este cel mai apropiat corp ceresc de Terra, distanța medie fiind de 384.400 km, cu variații nu foarte mari (între 363.300 km și 405.500 km). Așadar, chiar și când Luna este cel mai aproape, tot foarte departe este, fiindcă distanța este cu 5% mai mică decât media și cu 10% față de momentul când Luna este cel mai departe (apogeu).

Luna are 30% din diametrul Terrei și se crede să s-a format în urma unui impact cu un corp ceresc mare. Astronomii se referă la ”Giant Impact Hypothesis” sau la ”Big Splash”, iar ipoteza este că acum 4,5 miliarde de ani Pământul a fost lovit de o protoplanetă denumită Theia.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut