SOS-abandonul școlar în județul Cluj

Deputatul social democrat de Cluj, Horia Nasra, îi cere ministrului Educației Naționale să prezinte o strategie pentru diminuarea abandonului școlar în județul Cluj, arătând că, în prezent, acest fenomen constituie una dintre cele mai grave probleme ale sistemului de învățământ.
Nasra precizează că, potrivit datelor publicate de Eurostat, rata abandonului școlar în țara noastră este de 18,3 la sută în condițiile în care la nivel UE această rată este de 10,6 la sută. Deputatul Nasra îi cere ministrului Ecaterina Andronescu să precizeze cum a evoluat, în ultimii ani, rata abandonului școlar în județul Cluj și care sunt unitățile administrative în care s-au semnalat cel mai ridicat grad de abandon școlar. Totodată, Nasra cere să fie prezentată strategia pentru diminuarea ratei abandonului școlar și soluțiile pentru revigorarea învățământului în zona de munte.
Recent, Făclia de Cluj a dezvăluit că abandonul școlar, absenteismul la ore, consumul de droguri în școli și violența în rândul elevilor sunt câteva dintre problemele majore cu care se confruntă învățământul clujean. Deși oficial se raportează în județul Cluj o rată de 4 la sută, în realitate abandonul școlar s-ar afla în trend ascendent cu o rată reală de aproximativ 20%. De asemenea, 35% dintre elevii din învățământul profesional renunță la școală după trecerea din gimnaziu în ciclul liceal, deși pe piața clujeană e nevoie de forță de muncă iar agenții economici sunt dispuși să angajeze inclusiv persoane necalificate, pe care să le profesionalizeze ulterior.
Cât privește absenteismul la ore, la nivelul unităţilor de învăţământ din județul Cluj, în anul școlar 2017-2018, s-a înregistrat o rată de absenţe nemotivate/elev de 10.49.
Toate aceste cifre prezentate mai sus ar putea fi mult mai mici dacă principala instituție cu atribuții în preveniera abandonului școlar și-ar îndeplini rolul așa cum prevede legea iar angajații ar da dovadă de o mai mare responsabilitate. Este vorba de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), instituție aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale, coordonată metodologic de Inspectoratul Școlar Cluj, cu finanțare de la bugetul Consiliului Județean Cluj, ai cărui angajați sunt consilieri/psihologi școlari și logopezi.
Instituția este specializată în oferirea, coordonarea și monitorizarea de servicii educaționale specifice, acordate copiilor/elevilor, cadrelor didactice, părinților și membrilor comunității pentru a asigura tuturor accesul la o educație de calitate precum și asistența necesară în acest sens. Din păcate, cei aproximativ 100.000 de elevi clujeni beneficiază foarte puțin de aceste servicii deoarece angajații centrului ignoră rolul pe care îl au în ceea ce privește consilirea școlară. Specialiștii centrului își fac programul după cum preferă ei, neavând un calendar de activități pe care să-l aplice cu strictețe. Ca dovadă în acest sens, stau semnalele venite de la diriginții de clase din școlile clujene, care spun că, din lipsa asistenței din partea CJRAE, foarte puțin pot fi abordate la ore teme sensibile (mai ales la clasele de adolescenți) și nici nu pot fi organizate activități extra-curriculare.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.