Sondaj Curs. UDMR sub pragul de 5 la sută. Cine se află pe primul loc în intențiile electoratului

AUR se află pe primul loc în intenţia de vot la alegerile parlamentare, cu 34%, urmată de PSD – 23% şi PNL – 21%, potrivit unui sondaj CURS realizat la nivel naţional în perioada 14-24 iulie.

USR este creditat cu 9%, UDMR cu 4%, SOS România cu 3%, iar PNRR-Piedone şi Acţiunea Conservatoare ar obţine fiecare câte 2% dintre voturile celor care declară că s-ar prezenta la urne dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, informează un comunicat de presă remis duminică AGERPRES.

Conform cercetării, opt din zece români consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, în timp ce 16% dintre respondenţi apreciază că direcţia este una bună.

În privinţa încrederii în personalităţile politice, Călin Georgescu înregistrează cel mai ridicat nivel – 33%, fiind urmat de Nicuşor Dan – 30%, George Simion – 24%, Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu – câte 23%, precum şi Cristian Popescu Piedone – 18%. Niciunul dintre liderii evaluaţi nu beneficiază de încrederea majorităţii respondenţilor.

Armata ocupă primul loc în clasamentul instituţiilor, 81% dintre cei chestionaţi declarând că au o părere bună sau foarte bună despre aceasta. Urmează Biserica, cu 79%, şi Pompierii şi SMURD, cu 66%.

La polul opus se situează Guvernul, evaluat pozitiv de 19% dintre respondenţi, şi Parlamentul, cu 20%.

Majoritatea celor chestionaţi resping organizarea alegerilor parlamentare anticipate: 58% nu sunt de acord cu această variantă, iar 33% o susţin. Totodată, 57% se declară împotriva suspendării şi demiterii preşedintelui României, în timp ce 31% sunt de acord cu acest scenariu.

Sondajul CURS a fost realizat în perioada 14-24 iulie, pe un eşantion de 1.108 persoane cu vârsta de cel puţin 18 ani, prin interviuri telefonice. Marja maximă de eroare este de plus/minus 3%, la un nivel de încredere de 95%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.