SONAR: Reactor de reinventare a memoriei audiţie performativă şi lansare podcast

În 2024 Reactor împlinește 10 ani – 10 ani de împărtășit seri alături de oamenii care au călcat pragul acestui spațiu în mod repetat, au transformat experiența fiecărui spectacol și au încurajat continuitatea lui. SONAR: Reactor de reinventare a memoriei deschide seria de proiecte și evenimente dedicate aniversării acestei istorii comune, pe care o documentează și o celebrează.

Proiectul SONAR, conceput de Ioana Hogman, își propune să repereze urme lăsate de contactul cu Reactor, atât în oamenii care formează publicul, cât și în artiștii care au lucrat aici, construind astfel o arhivă afectivă care spune povestea acestui spațiu de teatru independent şi felul în care s-a format în jurul lui o comunitate.

În cadrul unei rezidențe de cercetare și creație, Ioana a petrecut în ultimele luni un timp consistent în conversație cu oameni din public și artiști care au luat parte la procesele și reprezentațiile celor șapte spectacole selectate din repertoriul Reactor din perioada 2014-2020. Prin lansarea unor întrebări și teme legate de aceste spectacole, Ioana a căutat puncte de intersecție, disonanțe şi manifestări ale reciprocităţii în comunicarea ce are loc prin actul performativ. Aceste întâlniri înregistrate au fost transpuse în șapte episoade de podcast.

În 24 noiembrie, la ora 20:00, la Reactor, are loc lansarea acestui podcast printr-un eveniment special: o  audiție performativă în care se vor putea asculta fragmente din cele șapte episoade şi referinţe din procesul de cercetare.  Alături de Oana Hodade, pe care a invitat-o să se alăture printr-un performance sonor, Ioana propune o sesiune de ascultare activă în care spațiul scenic este transformat și permeat de istoriile oamenilor care au trecut prin el, reconstruind în timp real o altă versiune a arhivei, condiționată de momentul prezent al ascultării.

Episoadele se vor putea asculta online începând cu data de 25 noiembrie pe YouTube și Soundcloud, unde în fiecare sâmbătă se va lansa câte un nou episod. Episoadele vor putea fi auzite și la Radio Cluj, în fiecare miercuri, începând cu 29 noiembrie de la ora 20:10, în cadrul emisiunii Serile Radio Cluj, prezentată de Doina Borgovan, pe frecvențele 95,6 FM (Cluj) și 95,4 FM (Alba și Sibiu) sau pe site-ul RadioCluj online.

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut