Social-democraţii vor să salveze capitalul autohton

ILIE CĂLIAN

Guvernul Ponta propune modificări majore în Codul Fiscal. Ele sînt, evident, în discuţia economiştilor, oamenilor de afaceri şi sindicaliştilor – cetăţenii de rînd nedovedind (cel puţin în măsura în care am eu informaţii în acest sens) interes faţă de impactul pe care aceste modificări îl vor avea fie imediat, asupra “buzunarului”, fie indirect – şi cu atît mai importante. (Îmi este neplăcut, dar voi repeta că, în general, nu avem, încă, la nivelul cetăţenilor, spiritul civic, comunitar, atît de dezvoltat, încît alegătorul să gîndească de la A la B, de la B la C, de la C la D, iar apoi să priceapă şi “efectele perverse” ale unor legi.) Nu am nici eu informaţii complete, nu am rezultatele exacte ale unei simulări a efectelor în timp ale acestor modificări. De altfel, nu le poate avea nimeni, în cifre absolut exacte: economia nu face parte dintre ştiinţele exacte, ci dintre ştiinţele sociale, acelea în care sînt implicate opiniile şi hotărîrile subiective ale oamenilor, de la un simplu cumpărător la “dictatorul” unei superbănci.

Guvernul social-democrat al lui Victor Ponta a propus modificările pe care le aşteptam încă din 2004, atunci cînd marea alianţă DA, dintre liberali şi democraţi (acum, iată, nu doar aliaţi, ci chiar fuzionaţi) ar fi trebuit să ni le ofere, în program “liberali”, care, preluînd celebra formulă “Prin noi înşine”, să conducă România la o dezvoltare economică şi socială rapidă şi ca o alternativă viabilă la economia etatistă dinainte de 1989. Nu s-a întîmplat aşa. Vine – acum! – un guvern social-democrat, care (după ce a izbutit să scutească de impozit profitul reinvestit) propune renunţarea la dubla impozitare – şi a profitului firmei, şi a dividendelor. Am scris despre asta: capitalul românesc este de două ori impozitat, în timp ce capitalul străin îşi scoate profitul şi nu mai contribuie la bugetul României cu încă o impozitare de 16%. Normal ar fi fost ca tocmai PNL să înlăture această aberaţie. Însă, cei care se bat cu cărămida-n piept că sînt urmaşii Brătienilor au alte scopuri: bănuiesc că sînt prea “intim” legaţi de capitalul străin pentru a se putea gîndi şi la “ţărişoara” lor.

Alte prevederi privesc reducerea taxei unice de impozitare de la 24% la 20% şi apoi mai puţin la 14%; la eliminarea altor taxe, impozite, accize, dar şi să se modifice, iar în unele cazuri să se majoreze, alte tipuri de impozite şi taxe. Repet: nu am posibilitatea să fac un studiu de impact al acestor modificări asupra mediului de afaceri, dar şi asupra buzunarului fiecăruia. Desigur, creşterea salariului minim, reducerea TVA la carne, legume, zarzavaturi, fructe (pe lîngă cea aplicată deja, la pîine) se vor resimţi direct în buzunarul cetăţeanului. Adică, va fi stimulat consumul. Evident, o asemenea politică se opune făţiş tipului de politică pe care-l propovăduieşte Germania, prin partidele popularilor, la care au aderat recent şi urmaşii Brătienilor.

Cum era şi normal, aceste măsuri – şi altele, la care nu m-am referit – au generat opinii pro şi contra, mai mult sau mai puţin inflamate. De pildă, cu bucurie a fost întîmpinată ideea renunţării la “impozitul pe stîlp”, adică pe “construcţii speciale”. Rămîne, însă, de văzut, dacă cetăţeanul va fi scutit şi el de asemenea taxe, cînd, de pildă, vrea să-şi “tragă” un fir electric la locuinţa sa, ori cînd doreşte să-şi introducă o conductă de gaz. Sau, problema impozitării cu peste 3% a acelor microîntreprinderi care declară că nu au niciun salariat. După mine, este normal: aici este o sursă permanentă şi de evaziune fiscală, şi de lipsire a adevăraţilor angajaţi de drepturile pe care ar trebui să le aibă. Şi mai sînt şi altele, pe care nu le abordez aici. Problema este alta: de ce această reformă a sistemului fiscal, în folosul, în primul rînd, al patronatului românesc, trebuie să o facă un guvern de stînga, social-democrat, şi nu unul de dreapta, liberal?!