Slujbă în rit armenesc la Gherla, dedicată Festivalului Armenopolis

Duminică, 21 august 2022, a fost o zi deosebită pentru comunitatea armenească din municipiul Gherla. La Catedrala din centrul orașului a avut loc o slujbă religioasă de rit armenesc, onorată de membrii delegațiilor orașelor înfrățite din Forcheim (Germania) și Aba (Ungaria), dar și de numeroși creștini romano-catolici.

Slujba a fost oficiată de preotul paroh Küsmödi Attila, care a citit mesajul Guvernatorului Apostolic al armenilor, exarh al comunității armenilor, conducătorul Ordinariatului Armenilor catolici din România, IPS dr. Kovács Gergely. Episcopul romano-catolic de Alba Iulia a felicitat comunitatea armenească din fostul Armenopolis, unicul oraș al Transilvaniei fondat în secolul al XVIII-lea după un plan prestabilit. Evoluția sa se suprapune în timp cu pătrunderea barocului în Transilvania, purtând din acest motiv pecetea acestui stil în mod pregnant.

Orașul baroc Gherla, numit și Armenopolis, a fost întemeiat de către o parte a armenilor veniți din Moldova sub conducerea episcopului Oxentius Verzellescus, cu acordul principelui Mihai Apafi. Deci, nu întâmplător festivalul aflat la a doua ediție poartă numele de Armenopolis, multe dintre manifestările culturale organizate cu acest prilej purtând semnul acestor tradiții (cum a fost evoluția de mare succes a dansatorilor armeni din formația „Haykaghak”, condusă de Ursan Esztegar Erika, o prezență de mare succes pe scena festivalului gherlean).

În cadrul slujbei duminicale a cântat corul condus de Molnár Árpád, care a interpretat numai piese în limba armeană. La acest eveniment religios a fost prezent și ambasadorul Armeniei la București, ES Sergey Minasyan, care a revenit la Gherla după o lună și jumătate de când s-a sărbătorit Sfântul Grigore Luminătorul.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut