Vasile Pușcaș explică de ce Chișinăul este cel mai bine cotat candidat la Bruxelles

Traseul european al Republicii Moldova este evaluat cel mai bine la Bruxelles dintre cele patru state candidate, însă extinderea depinde de capacitatea Uniunii Europene de a se reforma până la finele anului 2027, avertizează Vasile Pușcaș, fost negociator-șef cu UE. Acesta explică faptul că foaia de parcurs preconizată pentru 28 octombrie va stabili sarcini clare până în 2028, în vederea ratificării aderării până în 2030, dar avertizează asupra introducerii unor clauze de salvgardare cauzate de nepregătirea instituțională a blocului comunitar.

În cadrul Zilelor Academice Clujene, fostul negociator-șef al României cu Uniunea Europeană, Vasile Pușcaș, a analizat parcursul european al Republicii Moldova, subliniind că statul de peste Prut performează în procesul de pregătire a aderării și că a reușit să evite o serie de erori comise la vremea sa de București. Totodată, expertul a atras atenția asupra confuziilor din spațiul public și a avertizat că extinderea UE depinde direct de reformele interne ale blocului comunitar.

Schimbarea metodologiei de aderare și ritmul alert al Chișinăului

Vasile Pușcaș a evidențiat ritmul alert și abordarea strategică a Republicii Moldova de la solicitarea statutului de candidat în 2022 până la deschiderea oficială a negocierilor.

„S-a discutat despre patru state la Bruxelles și se va discuta peste o săptămână mai mult despre patru state, două din Balcanii de Vest și două din vecinătatea noastră, respectiv Ucraina și Republica Moldova, care ar urma să primească în 28 luna aceasta o foaie de parcurs în privința modului în care să se pregătească pentru aderarea la Uniunea Europeană. Nu prea se pricepe nici ce-i aia foaie de parcurs, nici ce este, de exemplu, o agenție foarte respectată din România scria că Republica Moldova urmează să mai deschidă două capitole. Nici măcar nu cunoaște faptul că s-a schimbat nu terminologia, ci metodologia de pregătire a aderării față de cea a României, dar faptul că nu se cunoaște ce s-a întâmplat în România este, repet, de înțeles datorită acestei manipulări politico-mediatice, însă faptul că nu se cunoaște ceea ce se transmite de la Bruxelles, ceea ce se discută la Chișinău, mi se pare destul de hazliu, ca să nu spun, să nu folosesc altă expresie. Ceea ce face în momentul de față Republica Moldova este parte a unui proces de dezvoltare și modernizare. România când s-a pregătit pentru aderare și-a negociat aderarea, a avut în vedere participarea noastră internă, contribuția noastră internă la procesul nostru de dezvoltare și modernizare, pe care îl asociam cu ceea ce se întâmpla în spațiul european, respectiv în Uniunea Europeană și găseam formule de asociere și de sprijin dinspre zona aceasta a Uniunii Europene. Lucrul acesta îl face în momentul de față Republica Moldova și vreau să vă spun că face într-un ritm care-i face cinste”, afirmă universitarul.

 

Lecții învățate din greșelile României

Fostul negociator a explicat că succesul Chișinăului se datorează nu doar preluării legislației europene, ci mai ales refacerii instituționale și aplicării directe a politicilor comunitare.

 

„Republica Moldova și-a început procesul de aderare prin Acordul de asociere din 2014. Și spun lucrul acesta ca să înțelegeți de ce se vorbește la udativ despre Republica Moldova în procesul acesta de pregătire a aderării la Uniunea Europeană. După 2014, din păcate, Republica Moldova a avut un drum cu foarte multe întorsături, ca să nu zic, opriri și porniri în ceea ce privește respectarea Acordului de asociere și în ceea ce privește compatibilizarea cu legislația și instituțiile Uniunii Europene. De aceea, în 2022, când a fost solicitat de către Chișinău să participe și Republica Moldova la procesul de aderare, a fost primită cu semne de întrebare. A fost o mișcare strategică excelentă, iar liderii care au făcut-o atunci merită toată cinstea și toată considerația. Întrebarea a fost dacă Republica Moldova se va comporta în procesul de aderare cum s-a comportat în procesul de asociere. Ei, faptul că din 2022 până în 2024, când a fost începută negocierea sau când s-a dat, dacă vreți, avizul, cum se vorbește în jargonul de la Bruxelles, când s-a dat avizul pentru începerea negocierilor de aderare, faptul că Republica Moldova a performat, în sensul de a adopta și adapta legislația românească”, a explicat Vasile Pușcaș.

Clauzele de salvgardare și provocările reformării interne a Uniunii Europene

Vasile Pușcaș a explicat că utilizarea de către Bruxelles a unor clauze de salvgardare denotă faptul că UE însăși nu este pregătită în prezent să primească noi membri și își ia măsuri de precauție.

„Aceste clauze de salvgardare deja au speriat capitalele și Chișinăul și Kievul și Tirana și Podgorița. Toate sunt speriate ce înseamnă această clauză de salvgardare. Este expresia faptului că Uniunea Europeană nu este foarte bine pregătită pentru a primi noi membri. Nu este bine pregătită și urmează să fie pregătită și ea. Pentru ca să fie pregătită, își ia niște marje, își ia niște perioade în care să se pregătească. În momentul acesta, Uniunea Europeană are un obiectiv: sfârșitul anului 2027 să reușească o reformare, o restructurare și de politici, și decizională, și instituțională a Uniunii Europene. Aceste clauze de salvgardare vor fi necesare pentru că, ce citesc eu, este faptul că Uniunea Europeană nu va reuși până la sfârșitul lui 2027 să facă ceea ce și-a propus prin această reformare. Și datorită faptului că există sensibilități, emoționalități și în faptul că anul viitor sunt niște alegeri importante în state, importante în Uniunea Europeană și că procesul decizional va fi foarte dificil, mai ales în ceea ce privește evoluția pieței interne și mai ales în ceea ce privește participarea statelor la procesul decizional european, unde vor exista foarte multe semne de întrebare”, a menționat Vasile Pușcaș.

Fostul negociator al României crede că este foarte limpede că Republica Moldova se află pe calea cea bună în privința aderării la UE. „Este pe calea cea bună din punctul de vedere a procesului de transformare, a procesului de modernizare. O societate, știm cu toții, nu se transformă peste noapte. O societate durează ca să se transforme. Dar această transformare, această modernizare, această dezvoltare urmează”, a punctat universitarul.

În schimb, Vasile Pușcaș a subliniat că după aderare, România a cunoscut un proces de dezvoltare economică, însă pe plan politic a traversat un proces de involuție datorită modului în care liderii României au conceput procesul de dezvoltare și de modernizare.

Cosmin PURIȘ

 

 

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.