Slogan

RADU VIDA

Din toată degringolada la care asistăm am ales, din nou, sectorul de învăţămînt. Nu cred că e nevoie să motivez: de el depinde prezentul şi, mai ales, viitorul nostru. Al tuturor. Dovada? Dezvoltarea fără precedent a  învăţămîntului continuu în ţări dezvoltate şi rezultatele excepţionale pe care le înregistrează acest nou concept. Nu putem însă să nu constatăm că, la noi, lucrurile se petrec pe dos, că la brambureala din şcolile noastre de orice nivel, de unde ies absolvenţi de-a dreptul incompetenţi, nu se mai adaugă nimic. Schimburile de experienţă, perfecţionările în varii domenii lipsesc aproape în totalitate, singura noutate din viaţa noastră fiind modesta şi insuficienta sheruală a unor informaţii de pe Internet.
Institutul Naţional de Statistică atrage atenţia asupra declinului demografic al ţării, reducerii natalităţii şi migraţiei externe. Toate acestea duc la un trend descrescător al populaţiei de vîrstă şcolară. Iată cîteva cifre: în 2000 aveam o populaţie de vîrstă şcolară de 6,6 milioane, iar în 2009 de doar 5,3 milioane. Şi repartizarea lor este nefavorabilă unui învăţămînt performant: în 2009, 52% din totalul populaţiei de vîrstă şcolară se afla în mediul urban, iar 48% în mediul rural. Întreaga populaţie şcolară a scăzut cu 0,4 milioane de tineri. Nu e deloc ciudat faptul că, în centrele universitare cu tradiţie, a scăzut numărul studenţilor, în timp ce în oraşe ca Arad, Constanţa, Sfîntu Gheorghe sau Braşov, numărul lor a crescut.
Se pare că banul este principalul motiv pentru care învăţămîntul a luat-o pe căi greşite. Să mă explic: la concurenţă cu şcolile (în principal, universităţile) de stat au apărut forme de învăţămînt particulare. S-a făcut tot posibilul pentru a discredita aceste forme de învăţămînt. Nu-i vorba că, tot din cauza goanei după agoniseală, şi formele de învăţămînt particulare au făcut rabat la calitatea cadrelor didactice şi, în general, la activitatea curriculară. Pe lîngă toate acestea, învăţămîntul privat s-a axat pe acele felii ale învăţămîntului care au primit mai repede şi mai uşor acreditare. În general, studii universitare de ştiinţe umaniste, management, business, marketing, finanţe-bănci, economie, drept, sau licee de profil incert, unde „se învaţă” asistenţă medicală şi secretariat de redacţie (???). Desfiinţîndu-se şcolile de meserii, liceele de specialitate, dar dîndu-se atenţie IDD-urilor. Pe lîngă toate acestea, statul a subfinanţat sistemul, alocările de la buget mergînd în exclusivitate pe creşterea salariilor cadrelor didactice. Iar acestea s-au înmulţit îngrijorător, predînd materii absolut inutile pentru pragmatica viitorului absolvent. (Nu e de mirare că, la recentele manifestaţii din Capitală, cineva “lupta” pentru un Stat în care nu trebuie plătite taxe şi impozite şi nici rambursate creditele de la bănci!) Neîndoielnic că „reforma” din mediul rural a făcut ca o serie de tineri să nu mai poată urma nici măcar formele elementare de învăţămînt, iar aglomerării din centrele urbane nu i s-a răspuns cu dezvoltarea de noi unităţi de învăţămînt şi cazare. Regula jocului spune că, odată bătute în cuie, recompensele trebuie îmbunătăţite şi nu tăiate. Statul a disipat sistemul de burse, sau l-a desfiinţat, iar sistemul privat, modest şi el, a reuşit să se discrediteze. Numai zilele trecute, Fundaţia Dinu Patriciu, spre exemplu, a anunţat că sistează programele de burse  (22 milioane de dolari) pentru programele „Inventează-ţi viitorul” şi „Orizonturi deschise”, studenţi, masteranzi şi doctoranzi rămînînd fără un sprijin material scontat chiar în mijlocul anului de învăţămînt. Ba, mai mult, reprezentanţii fundaţiei au anunţat că sumele economisite vor fi folosite pentru a crea, în viitor, un institut de învăţămînt… privat. Adică: Să nu dea, ci să ia bani de la învăţăcei! Dar sloganul veşnic e: „Trebuie să investim în educaţie!” (Băsescu).
Cum?