Situația lui Mircea Abrudean ar putea fi clarificată astăzi

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, secretarul general al partidului, Lucian Bode, miniştrii, secretarii de stat şi prim-vicepreşedinţii liberali vor avea joi o şedinţă de coordonare a activităţii politice şi guvernamentale.

Potrivit unui anunţ al PNL, şedinţa va avea loc la sediul central al partidului din Aleea Modrogan, nr.1, începând cu ora 8,00, iar la final vor fi susţinute declaraţii de presă.

Luni, conducerea PNL a avut prima şedinţă de coordonare cu miniştri liberali din Guvernul Ciolacu. Preşedintele PNL a anunţat că aceste reuniuni vor avea loc săptămânal.

Discuţiile au vizat şi propunerea lui Mircea Abrudean pentru funcţia de secretar general al Guvernului. Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, luni, că nu există niciun motiv ca Abrudean să nu fie numit secretar general al Guvernului, iar PNL nu renunţă la propunere şi acest subiect va fi discutat la o şedinţă a coaliţiei. Coaliţia însă nu a tranşat, luni, acest subiect. Surse politice declarau că decizia pe această temă urmează să fie luată în viitoarea reuniune.

Marţi, prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că, împreună cu preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, va găsi cea mai bună soluţie în ceea ce priveşte numirea noului secretar general al Guvernului, funcţie ce urmează să fie preluată de PNL, subliniind că în cadrul coaliţiei de guvernare nu există „o tensiune” pe acest subiect.

În aceeaşi zi, secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat că Mircea Abrudean a fost votat de conducerea PNL pentru funcţia de secretar general al Guvernului şi în consecinţă nu mai există alte propuneri.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut