Situația epidemiologică, în județul Cluj – peste 800 de noi infectări

În ultimele 24 de ore, 817 persoane au fost confirmate cu Covid-19, în județul Cluj, în urma efectuării a 3.333 de teste, din care 545 diagnostic grupe de risc, 216 teste efectuate la cerere și 2.572 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 1.099.616 de teste, la nivelul județului Cluj.

Conform autorităților, la ATI, sunt internate 78 persoane. Până acum, s-au vindecat și au fost externate 12.717 de persoane, din care 9.100 din județul Cluj, dar au decedat 1.995 din care 1.232 din județul Cluj.

În acest moment sunt internați 663 pacienți.

La nivel național, un număr de 11.477 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 3.298 mai puţine decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 62.000 de teste, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre cazurile noi, 1.463 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 21.479 teste RT-PCR (13.081 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.398 la cerere) şi 40.807 de teste rapide antigenice.

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.697.566 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 105.658 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.356.204 teste RT-PCR şi 8.469.565 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 916 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu SARS-CoV-2.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut