Sîntem mai puţini

RADU VIDA

Umblăm. Mergem şi venim. Şi aproape nimeni nu ne ţine socoteala. Unde? Cît?  Sau, şi mai greu, pentru ce? În complexa şi temeinica lucrare a profesorului Traian Rotaru (“Demografie şi sociologia populaţiei”, Ed. Polirom, 2003) se spune că nu există la ora actuală un sistem statistic de înregistrare satisfăcătoare a evenimentelor de imigrare şi emigrare, nici în România şi, în general, nici în alte ţări.

În funcţie de diferite situaţii socio-politice, statele lumii urmăresc cu mai multă sau mai puţină atenţie aceste evenimente. De exemplu,ţările occidentale,care, în majoritatea lor, constituie arii de imigrare, sînt preocupate,după cum se ştie, aproape în exclusivitate, de evidenţa întrărilor, încercînd un control cît mai riguros al imigraţiei, fiind foarte puţin preocupate de ieşiri. Dar chiar şi în această situaţie de maximă atenţie acordată imigrărilor, nu există un sistem funcţional de consemnare a acestora… Şi, undeva mai departe: În România, migraţia externă este exprimată oficial doar prin schimbările de cetăţenie aprobate legal. Publicaţiile oficiale oferă, în principal, informaţii despre emigrări, respectiv despre renunţarea la cetăţenia română şi dobîndirea altei cetăţenii.

Neîndoielnic, că cifrele vehiculate în continuarea analizei noastre stau sub semnul incertitudinii. Şi, cu toate acestea, prezintă o extrem de mare gravitate. În ultimele patru decenii, au părăsit România 3,5 milioane de persoane, spune un studiu Genise Investmens. Iar şeful aceste instituţii, dl. Dragoş Roşca, adaugă că, în principal, acest lucru s-a petrecut cu oameni de reală capacitate demografică, îmbogăţindu-i, astfel, pe alţii. Care, la rîndul lor, sînt mult mai bogaţi decît noi, adaugă sursa.

Am încercat să atrag atenţia asupra relativităţii cifrelor cu care lucrează instituţia amintită. Dar, nu este de ignorat faptul că, în aceste condiţii, „România a pierdut 40-50 miliarde de Euro”, bani cheltuiţi pe formarea, pînă la maturitate, a emigranţilor respectivi. Astfel, pentru fiecare om se cheltuie  cca. 10.000 Euro pentru persoanele cu studii medii, şi 20.000 Euro, pentru cei cu studii superioare.

Neîndoielnic că omul trebuie să-şi aleagă singur locul unde vrea să trăiască, să muncească, să se realizeze. Numai că, în cazul României, emigraţia a fost determinată fie de limitarea drastică a posibilităţilor de mişcare, fie de sărăcia evidentă şi lipsa de perspectivă a construcţiei socio-umane. Costurile neglijenţei guvernelor de după 1990, să spunem, sînt însă mult mai mari. Pentru că este imposibil de calculat pierderea unor valori din varii domenii de activitate şi, mai ales, imposibilitatea în asigurarea unui trai decent pentru cetăţenii rămaşi. Pe de altă parte, goana după forţă de muncă ieftină, pregătită de alţii (pe gratis), îndeamnă statele mai dezvoltate la… momirea celor supercalificaţi, pentru nevoile proprii.

Iar noi, în continuare, pregătim cadre specializate în limbile engleză, germană, maghiară – în nici un caz pentru nevoile economiei româneşti! Ba, în numeroase cazuri, facilităm pregătirea lingvistică şi de specialitate pe gratis. Sau, mai exact, pe banii contribuabililor. În aceste condiţii nu este recomandată soluţia emigrării (după sfaturile cel puţin ciudate ale preşedintelui Băsescu), şi nici intensificarea imigrării. Ci, mai degrabă, alcătuirea unui program complex, corelat, de stopare a emigrării. Dacă nu chiar facilitarea întoarcerii valorilor certe în ţară.
Grea misiune. Dar nu imposibilă!