Singurul candidat la șefia IPJ a picat examenul cu 3,80, iar Poliția municipiului rămâne și ea fără șef titular

Inspectoratul Poliției Județene Cluj va avea în continuare conducere interimară după ce candidatul care s-a prezentat la probele din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de inspector-șef al instituției a luat notă mai mică de cinci.

Postul de inspector-șef al IPJ Cluj a fost râvnit de trei polițiști clujeni, însă la examenul care s-a desfășurat în 31 august s-a prezentat un singur candidat.

În cursă s-au înscris Ciprian Rus, șeful Poliției Municipale Cluj-Napoca, Radu Moșuțan, fost șef interimar al instituției, și Vasile Iușco, șeful Serviciului de Ordine Publică. Candidatura lui Ciprian Rus a fost respinsă din motive că dosarul nu corespundea cerințelor, iar Vasile Iușco nu s-a prezentat la proba de examen programată în 31 august.

Singurul care a ajuns în fața comisiei de examinare a fost Radu Moșuțan, însă în urma evaluării a primit 3,80. Prin urmare, IPJ Cluj va fi condus în continuare prin împuternicire de Marius Savu, polițistul venit de la Poliția Capitalei. Radu Moșuțan a condus IPJ Cluj prin împuternicire în perioada februarie 2024 – 26 iulie 2026.

De asemenea, situația devine cu atât mai complicată cu cât și Poliția Municipiului Cluj-Napoca a rămas fără șef titular, după ce Ciprian Rus și-a înaintat demisia din funcție începând cu 1 septembrie. Prin urmare, și la Poliția municipiului va fi asigurată conducerea tot prin împuternicire.

Faptul că dintr-un întreg județ un singur candidat s-a prezentat la examen, iar acesta nu a reușit să obțină o notă de trecere, reflectă o criză profundă de leadership și o lipsă de cadre calificate la nivel înalt în structurile MAI. Neputinta de a asigura o conducere titulară și profesionistă din surse locale arată deficiențe serioase în pregătirea, motivarea și promovarea cadrelor cu profil managerial. Totădată, apelul la soluții temporare prin împuternicire nu face decât să vulnerabilizeze capacitatea decizională pe termen lung și să creeze o stare continuă de instabilitate la vârful instituției. De asemenea, această practică blochează adoptarea unor strategii de management predictibile și adâncește sentimentul de incertitudine în rândul întregului personal.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.