Sindicatele acuză Guvernul că vrea să lase oamenii fără pensii de stat

Intenția Guvernului de a majora, de la 1 ianuarie 2024, contribuţia la fondurile private de pensii (Pilonul II) de la 3,75/% la 4,75% a fost urmată de reacția unei confederații sindicale, care consideră că această măsură va duce la reducerea fondului de pensii de stat.

Pentru a înțelege demersul sindicaliștilor trebuie precizat că pensile sunt asigurate de cei care se află în activitate. Ei plătesc contribuțiile la fondul de asigurări socciale (Pilonul I), din care sunt achitate pensiile celor care și-au încetat activitatea. Din aceste contribuții se virează un procent (acum 3,75%) la fondul de pensii private obligatorii (Pilonul II). Dacă acest procent va crește (la 4,75%, cât propune Guvernul), fondul din care se plătesc pensiile va scădea, cu toate consecințele de rigoare.

În acest context, Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA atrage atenţia asupra faptului că majorarea ”de la 3,75% la 4,75% înseamnă o reducere şi mai mare a resurselor pentru pilonul I de pensii, adică mai puţini bani la fondul public de pensii pentru pensiile aflate în plată”.

Pe de altă parte, Cartel Alfa precizează că ”Legea pilonului II prevedea o contribuţie de 6 puncte procentuale”, astfel încât ”suma rămasă în fondul public de pensii (pilonul I), după direcţionarea unui procent către fondul privat de pensii, să permită buna funcţionare a pilonului I”, dar și ca ”procentul direcţionat către pilonul II să garanteze un anumit nivel al viitoarei pensii private, adăugând cel puţin un sfert din valoarea pensiei generate de pilonul I”. La momentul adoptării legii, ”cele 6 puncte procentuale corespundeau unei contribuţii pentru pensie de 35% (cumulat angajat şi angajator)”, însă, acum, după transferul taxelor de la angajator la angajat, ”la o contribuţie la pensie de 25% (doar angajat), echivalentul celor 6 puncte ar fi 4%”, și ”nu de 4.75%, cât prevede proiectul de lege”.

Nu în ultimul rând, sindicaliștii consideră că sunt necesare măsuri de reformă pentru a face funcţional mai întâi pilonul I (reglementarea pensiilor speciale, eliminarea exceptărilor la contribuţie acordate în timp unor categorii din ce în ce mai largi şi mai diverse, creşterea eficienţei colectării etc.).

Ca urmare, Cartel Alfa solicită ”o analiză serioasă” și ”o dezbatere publică amplă”, privind acest proiect de lege.

Să nu încheiem înainte de a preciza că intenția Guvernului este motivată și prin asumarea unei prevederi din celebrul Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vizează “asigurarea sustenabilităţii fiscale a Pilonului II de pensii prin creşterea contribuţiilor” virate către operatorii privaţi.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut