Sindicate – A 15-a zi de proteste

Sindicaliştii din Educaţie au protestat joi pentru a 15-a zi consecutiv, reclamând măsurile adoptate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar şi cerând demisia ministrului Daniel David.

Cu steaguri, pancarte, bannere, fluiere şi vuvuzele, ei au cerut renunţarea la măsurile adoptate pentru reducerea deficitului bugetar şi demisia ministrului Daniel David.

”Abrogaţi Legea 141/2025! Această lege nu aduce «economii» la buget, dar produce prejudicii majore educaţiei şi loveşte în drepturile profesorilor. Nu acceptăm umilinţa, nu acceptăm minciuna”, au transmis sindicaliştii.

Aceştia propun abrogarea prevederilor privind majorarea majorarea efectivelor de elevi, preşcolari şi/sau antepreşcolari, a celor privitoare la mărirea normei didactice de predare, a celor care reglementează un tarif la plata cu ora la un nivel mult inferior celui care s-a aplicat 28 de ani (de la data intrării în vigoare a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi până în prezent) şi a celor referitoare la modificarea degrevărilor personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control.

”De asemenea propunem creşterea la 3 salarii de bază ale persoanei, a cuantumului primei de instalare neimpozabilă ce se acordă, începând cu anul şcolar 2026-2027, personalului didactic repartizat cu statut de cadru didactic titular în unităţi de învăţământ aflate în zone din mediul rural, defavorizate sau izolate”, transmit sindicaliştii.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.