Sindicaliști clujeni la protestul Sanitas din București

O delegație a Filialei Cluj a Sindicatului Sanitas a paricipat joi la protestele organizate la București, unde s-a solicitat aplicare intergrală a prevederilor Legii 153 privind majortările salariale în sistemul dfe Sănătate.

”A fost o pichetare decentă a clădirii Parlamentului. La un momenmt dat ne-a unit cu cei de la Poliție, care protestau în patralel cu noi, și s-a făcut un marș în care a fost înconjurat Parlamentul. Au fost și depuse memorii la Parlament și la Guvernul României, pentru respectarea prevederilor legii 153, lucru pe care l-am făcut și noi la Cluj-Napoca, unde am depus un memoriu la Prefectiră”, spune Marius Bota, liderul sindicatului Sanitas Cluj.

În sistemul de Sănătate a fost declanșată, la nivel național, încă de miercuri, o grevă japoneză, acțiune care a continuat și joi. Revendicările sindicaliștilor includ: acordarea salariilor de bază la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, tuturor categoriilor de personal din Sănătate și Asistență Socială; acordarea sporului pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de personal, procentual din salariul de bază; acordarea celorlalte drepturi salariale – spor de tură, spor de noapte, gărzi etc – procentual din salariul de bază; acordarea indemnizației de hrană, a indemnizației lunare pentru titlul de doctor, a indemnizației de vacanță, în funcție de salarul minim brut pe țară; plata orelor suplimentare efectuate peste timpul de muncă; acordarea celorlalte drepturi salariale – premii, prime etc – prorogate până la această dată.

Protestele sunt generate de Ordonanța 130, botezată ”trenuleț”, pin care au fost amânate pentru 2023 majorările salariale acordate prin Legea 153 angajaților din sistemul public (Sănătate, Poliție etc). O ordonanță similară a fost emisă și în 2019, aceasta fiind a doua amânare a majorărilor.

Protestele din sistemul de Sănătate au fost anunțate de luni, după ce reprezentanţii Sanitas au discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila și ministrul Muncii, Constantin Budăi, pe tema Legii salarizării. Sindicaliştii susțin că Guvernul a solicitat un răgaz de 120 de zile, timp în care să întocmească un nou calendar de aplicare a Legii 153, situație considerată de sindicaliști drept o intenţie ”de a tărăgăna la nesfârşit acordarea creşterilor salariale”.

V. Dădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut