Simpozion şi concurs judeţean: „La toată casa-i lumină”

Grădiniţa cu Program Prelungit „Paradisul Piticilor” din Dej a finalizat joi, 15 decembrie, prima ediţie a simpozionului şi concursului judeţean „La toată casa-i lumină”, organizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, sub egida ministerului Educaţiei Naţionale. Prilej cu care a avut loc şi prezentarea expoziţiei cu cele 220 de lucrări tematice realizate de copii.

Activitatea a fost coordonată de prof. Lolica Tătaru, inspector de specialitate din cadrul IŞJ Cluj, prof. Lucreţia Iftimi, directorul Grădiniţei „Paradisul Piticilor” Dej, prof. Amalia Gurzău, coordonator proiecte şi programe educative IŞJ Cluj şi cadrele didactice ale instituţiei gazdă, profesorii: Luminiţa Prodan, Viorica Meseşan, Flavia Borodi şi Cristina Onofrei.

Având ca beneficiari cadrele didactice şi copiii din învăţământul preşcolar şi primar, simpozionul-concurs „La toată casa-i lumina” s-a centrat pe ideea schimburilor de tradiţii, datini şi obiceiuri între şcolile şi grădiniţele din judeţ, având ca scop cunoaşterea şi valorificarea acestora în rândul copiilor, începând de la o vârstă timpurie.

Nu în ultimul rând, promovarea în rândul preşcolarilor şi şcolarilor a valorilor noastre tradiţionale asigură transmiterea şi continuitatea acestor „comori păstrate din generaţie în generaţie şi de a nu le lăsa să fie închise în cămară trecutului”.

Şi, aşa cum sublinia directorul grădiniţei, Lucreţia Iftimi „numărul mare de participanţi, din 25 de judeţe ale ţării, frumuseţea şi dăruirea cu care cadrele didactice au îndrumat copiii, demonstrează faptul că tradiţiile şi frumuseţea sărbătorilor de iarnă vor dăinui şi peste ani în sufletele noastre de români”.

Manifestarea s-a încheiat în spiritul apropiatei sărbători a Crăciunului, cu urările adresate participanţilor, în concordanţă cu titlul simpozionului-concurs: „Fie ca sărbătorile care vin să aducă tuturor, în poarta sufletelor, lumina credinţei, a dragostei şi păcii sufleteşti!”

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.