Simona Halep s-a calificat în semifinalele de la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat fără probleme în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, miercuri, după ce a învins-o pe americanca Amanda Anisimova cu 6-2, 6-4.

Halep (30 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 16, a obţinut victoria în 63 de minute şi va juca a treia oară în semifinale la All England Club, după 2014 şi 2019.

Campioană la Londra în 2019, Simona Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a ajuns astfel la 12 victorii consecutive la Grand Slam-ul pe iarbă.

Anisimova (20 ani, 25 WTA) a condus în fiecare set cu 1-0, însă apoi Halep a preluat controlul jocului şi s-a impus. În primul act a reuşit cinci ghemuri consecutive, câştigând cu 6-2. Halep a avut şi în setul secund 5-1, dar americanca s-a apropiat ameninţător la 5-4, având trei şanse de 5-5. Simona a revenit de la 0-40 în ultimul ghem, reuşind în cele din urmă să încheie conturile (5-4).

Halep a avut 3 aşi, fiecare jucătoare a făcut câte o dublă greşeală, românca fiind superioară cu al doilea serviciu, dar şi la procentajul mingilor de break, salvând şase din cele 7 create de Anisimova.

Anisimova a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 13-10, dar a făcut multe erori neforţate (27-6).

Românca are acum 3-1 în meciurile directe cu Anisimova, pe care a întrecut-o recent la Bad Homburg, pe iarbă, cu 6-2, 6-1, în sferturi. Americanca a câştigat primul lor duel, în 2019, în sferturi la Roland Garros, cu 6-2, 6-4, iar Halep şi-a luat revanşa un an mai târziu, în turul al treilea al Openului Franţei, cu 6-0, 6-1.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 535.000 de lire sterline, iar în penultimul act o va înfrunta pe câştigătoarea dintre kazaha Elena Rîbakina şi australianca Ajla Tomljanovic.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut