Simona Halep s-a calificat în optimi de finală la Wimbledon

Românca Simona Halep s-a calificat vineri în optimile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce a învins-o cu 6-3, 6-1 pe belarusa Victoria Azarenka într-un duel dintre doi foşti lideri mondiali ai tenisului feminin.

Simona Halep, 27 de ani, locul 7 WTA, a terminat învingătoare după numai o oră şi 6 minute. Ea a obţinut 176.000 de lire sterline şi 240 de puncte WTA pentru calificarea în optimi de finală.

Azarenka (29 de ani, 40 WTA) a început bine şi a condus cu 3-1, după un break, însă apoi a fost în dificultate. Halep, cu un joc variat, a câştigat şase ghemuri consecutive şi şi-a adjudecat primul set, 6-3, apoi a avut 1-0 în setul secund. După 1-1 în setul 2, Halep a câştigat cinci ghemuri la rând şi a obţinut un succes clar, 6-3, 6-1.

Halep a avut nouă greşeli neforţate, faţă de cele 33 ale adversarei sale. Românca nu a avut nicio dublă greşeală, faţă de cele trei ale belarusei.

Cele două jucătoare se mai întâlniseră până acum de patru ori, bilanţul victoriilor fiind egal, 2-2. Halep s-a impus în singurul meci dintre ele care a mai avut loc pe iarbă, în 2017, tot la Wimbledon.

Halep o va întâlni în optimi pe învingătoarea dintre jucătoarea americană Cori Gauff (15 ani, 313 WTA) şi slovena Polona Hercog (28 de ani, 60 WTA).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.