Simfonia motoarelor revine în Munții Apuseni odată cu Raliul Clujului Mobil1 Star Lubricants

Raliul Clujului Mobil1 Star Lubricants continuă seria etapelor din acest sezon al Campionatului Național de Raliuri Betano, etapa desfășurată pe asfaltul ce șerpuiește Munții Apuseni urmând să se desfășoare în perioada 7-9 octombrie 2022.

Asemenea ediției din sezonul precedent, organizatorul Savu Racing din Cluj-Napoca a pregătit un program de 3 zile menit să ofere celor prezenți la eveniment unul dintre cele mai bune raliuri de asfalt din România.

Raliul Clujului Mobil1 Star Lubricants 2022 va debuta joi, 6 octombrie, cu recunoașterile probelor speciale, urmând ca acest program să continue inclusiv ziua imediat următoare – 7 octombrie. Deși nu va conta ca zi de concurs, prima zi a evenimentului este programată pentru vineri, 7 octombrie, atunci când, echipajele vor urca pe scena Startului Festiv de la Cluj Arena, începând cu ora 19:00.

Pentru echipajele înscrise în concurs, ziua de sâmbătă, 8 octombrie, va începe dis-de-dimineață cu testele oficiale (Shakedown) de la Stolna cu un program de 3 ore (08:00-11:00). De altfel, locația aleasă pentru aceste teste este una nouă, secțiunea de exact 5,00 kilometri fiind combinația ideală a virajelor pe care echipajele le vor parcurge în zilele următoare. Abia după, sportivii vor avea un moment de respiro preț de 2 ore, suficient ca mecanicii prezenți în parcul de service situat în parcarea centrului comercial Vivo! Cluj Napoca, să aibă timpul necesar ca mașinile să fie pregătite pentru startul propriu-zis al raliului, întrucât, începând cu ora 13:00 se va da startul în prima zi de concurs, echipajele urmând să se îndrepte către prima buclă a zilei care va consta în primele treceri pe probele speciale „Măguri Răcătău” cu start la ora 13:48, urmată de „Râșca”, începând cu ora 14:41.

În timp ce proba specială „Măguri Răcătău” va avea startul la ieșire din localitatea cu același nume și se va întinde până la intrarea în localitatea Mărișel pe DJ 107T, distanța totală a secțiunii cronometrate fiind de 9,30 de kilometri, cea de-a doua probă a zilei – „Râșca” se va desfășura între localitatea Râșca pe DJ103K și va străbate alte localități precum Dângău Mare, până la sosirea din Agârbiciu, proba măsurând un total de 20,00 de kilometri. La ora 15:41 este programată prima vizită în parcul de service din parcarea centrului comercial Vivo! Cluj-Napoca, care va dura preț de 30 de minute, urmând ca echipajele să revină pentru a parcurge aceleași probe speciale din prima jumătate a zilei de sâmbătă, cu start programat la ora 16:59 pentru „Măguri Răcătău 2”, ora 17:32 pentru „Râșca 2”. După această a doua buclă, echipajele vor avea la dispoziție o nouă pauză de 30 de minute în parcul de service, ziua încheindu-se la parcul închis amenajat la Cluj Arena.

Cea de-a doua și totodată ultimă zi de concurs va avea un început matinal comparativ zilei precedente, echipajele având programate câte două probe speciale cu repetiție. Cu o lungime de 22,30 de kilometri, prima trecere pe „Dângău” va da tonul zilei de duminică, 9 octombrie, în timp ce prima buclă a zilei va fi închisă cu prima trecere pe cei 13,40 de kilometri ai probei „Dealu Botii”. Prima probă a zilei va avea start la ora 09:08 din Comuna Căpușu Mare și se va întinde până la ieșirea din Râșca, traversând comuna Dângău Mare pe DJ 103K, însemnând că cele două treceri din ziua precedentă pe „Râșca” se vor repeta și duminică, însă în sens invers, diferența fiind dată de faptul că cele două treceri de duminică vor avea start din Căpușu Mare și nu din Agârbiciu, locul unde trecerile de sâmbătă vor avea punctul final.

Cea de-a doua probă a zilei de duminică va avea start din localitatea Bălcești (Beliș) și se va desfășura pe DC 121 până la intersecția cu DJ 108C, startul primei mașini de concurs fiind programat la ora 09:56. La finalul celor puțin peste 13 kilometri echipajele vor reveni în parcarea centrului comercial Vivo! Cluj-Napoca, în parcul de service, unde vor staționa preț de 30 de minute înainte să repete bucla de dimineață.

Startul trecerii secunde pe „Dângău”, cea mai lungă probă specială a raliului, este fixat pentru ora  12:44, în timp ce aproape o oră mai târziu, mai exact la 13:32 echipajele vor parcurge pentru a doua oară proba „Dealu Botii”, aceasta contând și ca Power Stage-ul raliului, ceea ce aduce puncte bonus primelor 5 echipaje clasate în ierarhia generală. Înainte de a se îndrepta către parcul închis de la Cluj Arena, care va însemna finalul propriu-zis al raliului, echipajele vor mai face o vizită scurtă de 10 minute în parcul de service, ca mașinile să primească ultima atenție estetică din partea echipelor tehnice.

Raliul Clujului Mobil1 Star Lubricants 2022 se va încheia în seara zilei de duminică, 9 octombrie, cu Festivitatea de premiere de la Cluj Arena, începând cu orele 17:00.

Partenerii principali ai evenimentului sunt: Star Lubricants, distribuitor autorizat al produselor Mobil 1, Parsa Beauty, Top Market, CELOT, VIVO! Cluj-Napoca. Parteneri: CERT Transilvania, Cluj Arena, AEA Medical, Gerovital, Coca-Cola, San Benedetto, A 24, Cricova.

Raliului Clujului Mobil1 Star Lubricants 2022 este organizat de C.S. Savu Racing din Cluj-Napoca, cu sprijinul Primăriei și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Ministerului Tineretului și Sportului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut