Simeze clujene | Fotografii de epocă inedite la Galeria de Artă Făclia

Vernisajul expoziției de fotografie-document intitulate Casa Regală, la pas prin orașul comoară” a avut loc vineri, 3 iunie, la sediul Galeriei de Artă Făclia. În cadrul evenimentului au fost invitați prof. univ. dr. Tudor Sălăgean (Muzeul Etnografic al Transilvaniei), cercetător științific Ana-Maria Stan (Muzeul de istorie al Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), Sebastian-Iacob Moga, președintele Asociației Vechiul Cluj” și fotograful Petru Dimoff, cel care s-a ocupat de procesarea imaginilor. Expoziția a fost curatoriată de domnul Cosmin Puriș.

Manifestarea constituie un prilej de a viziona fotografii care nu au mai fost până acum accesibile publicului. Clișeele au fost confiscate în timpul regimului comunist și depuse în arhiva procuraturii și abia în anii 90 au fost din nou scoase la lumină. Filmul a fost dat în anul 2005 cotidianului Făclia în vederea expunerii lui publice însă abia de curând au fost găsite metodele tehnice necesare. Digitalizarea s-a realizat cu ajutorul Școlii de Fotografie Ciorchin, iar fotografiile expuse, cu sprijinul Daisler Print House.

Fotografiile au fost realizate în octombrie anul 1930, în decursul vizitei la Cluj a Regelui Carol al II-lea, însoțit de fiul său, Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai, fratele său, Principele Nicolae și de mama lor, Regina Mamă Maria. Vizita a a avut loc în contextul aniversării unui deceniu de la înființarea Universității Regele Ferdinand I, astăzi Universitatea Babeș-Bolyai. Familia regală a fost prezentă, de asemenea, în mai multe locații cheie din oraș, precum Muzeul Etnografic, Grădina Botanică, stadionul municipal etc.

Sunt fotografii foarte importante pe care noi le-am recuperat după 1989 și am dorit să le prezentăm publicului ca un demers pentru reconstituirea memoriei și istoriei acestui oraș. Sunt o sursă deosebit de importantă atât pentru istorici, cât și pentru alți cercetători care se ocupă de acea perioadă, istoria monarhiei, istoria universității. Fotografiile vor fi ulterior expuse undeva în oraș pentru a fi accesibile unui public și mai larg”, a precizat redactorul-șef Cosmin Puriș.

Aceste poze sunt o raritate și o noutate pentru istoria locală. Data ceremoniei din octombrie 1930 nu a fost cea preconizată inițial. Prima vizită importantă a familiei regale în Cluj legată de universitate a fost în ianuarie-februarie 1920 la inaugurarea Universității românești, când au venit Regele Ferdinand și Regina Maria. Zece ani s-ar fi împlinit în februarie 1930, însă ceremonia nu s-a putut realiza atunci din cauza crizei economice. S-a amânat inițial pentru mai-iunie dar în 6 iunie 1930 Carol al II-lea revine din exil, preia tronul de la Mihai și atunci totul se decalează și se ajunge la octombrie 1930, când rector era Iuliu Hațieganu”, a explicat cercetătorul Ana-Maria Stan.

Vizita de două zile a familiei regale în orașul de pe Someș a coincis cu deschiderea anului universitar 1930-1931. Cu acea ocazie, au fost acordate primele titluri Doctor Honoris Causa unor personalități străine marcante, cum ar fi geograful Emmanuel de Martonne, contele de SaintAulaire, ambasadorul Franței în România în timpul Primului Război Mondial, istoricului britanic William Seton-Watson, precum și Reginei Maria.

Muzeul Etnografic, probabil chiar cu ocazia acestei vizite, a preluat numele de Carol al II-lea. E un moment special, poate unul dintre ultimele în care familia regală apare unită și e un moment care poartă încă amprenta viziunii politice lui Iuliu Maniu. Este o vizită frumoasă, moment important, fotografii inedite. E un efort al oamenilor care iubesc Clujul de a aduce o parte din istoria acestui oraș la cunoașterea publicului larg”, a spus Tudor Sălăgean cu ocazia vernisajului.

Noi, cei de la Asociația Vechiul Cluj de nouă ani ne ocupăm cu istoria Clujului. O poză face cât o mie de cuvinte. Acum doi ani m-am întâlnit cu domnul Puriș și mi-a povestit despre aceste filme. Atunci am zis că trebuie neapărat să fie redate publicului, așa cum facem și cu Poveștile despre Cluj. Eu de câte ori văd o fotografie pe care nu am mai văzut-o, și am văzut până acum mii, lucrul acesta mă face să mă înflăcărez. Când le-am văzut scanate, efectiv mi-am dat seama că avem o mină de aur în aceste fotografii. Îmi place că la fiecare întâlnire despre istoria Clujului aflăm lucruri noi”, a declarat Sebastian Moga.

Domnul Petru Dimoff ne-a oferit detaliile tehnice ale proiectului de digitalizare a clișeelor. „Imaginile sunt de o calitate extraordinară pentru acele vremuri, foarte clare. Se pare că fotografii anilor 30 erau foarte pricepuți, deși lucrau cu o aparatură rudimentară. Fotografiile au fost primite în format film plan, 9/12 cm și 6/6 cm, au fost digitizate și au fost mărite la această dimensiune, ca să fie văzute. Nu s-a intervenit deloc asupra fotografiilor. Sper să se bucure toată lumea de ele”, a spus Petru Dimoff.

Expoziția de fotografie-document „Casa Regală, la pas prin orașul comoară” este organizată de Asociația Vechiul Cluj, Ziarul Făclia și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Aceasta va rămâne deschisă spre vizitare până în data de 30 iunie 2022.

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut