Simeze clujene

Decizii cromatice

„Krisis”, o abordare cromatică și tematică generoasă, lucrări ce inspiră atât prin tehnică dar și prin motivele, sursele de inspirație alese. Decise. Decizie este cuvântul de ordine dacă ar fi să privim asupra traducerii pe care curatorul Cristian Robert Velescu a ales-o pentru a transpune din limba greacă termenul care dă titlul expoziției lui Mihai Sârbulescu, „întrucât îi îngăduie să îi logodească nucleul semnificant cu acela al mai blândei, dar nu lipsitei de fermitate discerneri”.

Iarna la Sinaia

Descoperim în expoziția deschisă la Muzeul Național de Artă din Cluj-Napoca spații ale unor lăcașuri de cult, frecvent reduse la obiecte reprezentative (clopot, lampă, vas; de remarcat variațiile pe tema Clopotului – cinci lucrări expuse), ale unor spații generoase de natură (Livadă la Arcuș, Curte la Arefu, Deal înflorit, Iarnă la Sinaia etc.). Bogăția cromatică face o veritabilă incursiune prin diferite anotimpuri, fiecare cu specificul și farmecul său inconfundabil. Opera lui Mihai Sârbulescu impresionează, desigur, și prin dimensiunea lucrărilor plastice. Sursa de inspirație își găsește, adesea, valențele în tradițional, în locuri și obiecte încărcat de istorie, de timp.

Clopot

Evadăm și în alte toposuri, cu la fel de mult patos coloristic (Zid la Balcic, Casă la Balcic, Castelul Reginei, Biserică la Athos). „Veșnicia s-a născut la sat”, citându-l pe Lucian Blaga, o spune, de această dată, din tăcerea imaginii, Biserica de sat, o spune tradiționala alăturare Roșu, galben și albastru (foto cover)– titlul operei în care acestea predomină, în spațiul sacru al odăii de la țară.

Grafică din Balcani

de la stanga la dreapta Vicky Tsalamata – Departe in viitor (2021), Bojan Otasevic – Aminteste-ti (2018), Bojan Otasevic – Decizie (2015)

Intrăm apoi în universul graficii și, din nou, al culorii, impresionând prin varietatea tehnicilor artistice – imprimare digitală, algrafie, acvaforte, acvatinta, gravură pe placă acrilică, xilogravură, serigrafie și mă opresc aici, lista poate continua. Opere complexe, semnate de 31 de artiști din Peninsula Balcanică, opere complexe atât prin mesaj (de la inspirația din cotidian și până la dorința de evadare „într-o altă lume” – e chiar titlul lucrării semnate Vicky Tsalamata / Grecia, 2021), cât și prin îngemănarea culorilor sau a non-culorilor.

„O altă lume” poate lua naștere chiar în mintea, în imaginația proprie a fiecăruia, ne sugerează subtil Dominika Morariu / Serbia, 2022.

Ambele expoziții mai pot fi vizitate în weekend-ul acesta (3-4 decembrie), în intervalul orar 10-17.

Iulia GHIDIU

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut