Silvio Berlusconi – un personaj ambiguu – în derivă

ABC

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a avut un comportament dezordonat în ultimele două luni: în fiecare zi cîte o decizie diferită, iar ce spunea seara a doua zi nu mai era valabil. Marina Berlusconi, fiica sa cea mare, a motivat prin “starea psihică fragilă” faptul că Berlusconi a cedat la presiunile extremiştilor din partidul Popolo della Liberta (PdL).

Înainte de a primi condamnarea definitivă a Curţii Supreme, Silvio Berlusconi a vrut să se prezinte ca un om de stat, ca un lider care oferă sprijinul partidului său unui guvern de coaliţie pentru a salva ţara de criza economică. A dorit prin atitudinea lui să profite de poziţia de la masa de negociere a guvernului pentru a obţine imunitatea şi a evita astfel expulzarea din Senat. Cînd a văzut însă că expulzarea lui este inevitabilă, a ales decizia iresponsabilă de a declanşa o criză de guvern.

Presiunea condamnării l-a împins să facă greşeli grave. Pe lîngă declanşarea unei crize absurde, el i-a obligat pe parlamentarii partidului să ameninţe cu demisia în cazul expulzării sale din Senat, ceea ce – dacă s-ar fi produs – ar fi determinat un scandal nemaivăzut pînă acum într-o democraţie occidentală. În ultimele luni, mişcările şi deciziile lui Berlusconi au fost condiţionate de teama de a fi arestat. Este ceea ce a confirmat un parlamentar al partidului său.

“Este obsedat de faptul că va ajunge la închisoare. La reuniunile grupurilor parlamentare pare absent; iar apoi, după un sfert de oră, întreabă: Şi dacă voi fi arestat, ce va face partidul?”. O obsesie care, după părerea lui, nu este lipsită de temei, avînd în vedere că “magistraţii ar face orice pentru a rămîne în istorie ca cei care l-au trimis pe Il Cavaliere după gratii”. A fost tocmai această prevestire dramatică cea care l-a determinat pe Berlusconi să declanşeze o criză de guvern: “În 20 de zile s-ar putea să fii arestat”, i-a spus el.

Ultimele două luni ilustrează cei 20 de ani de carieră politică ai lui Berlusconi, de cînd s-a prezentat la alegeri cu Forza Italia, în 1994. Potrivit profesorului Giovanni Orsina, autor al cărţii “Berlusconismul în istoria Italiei”, “Il Cavaliere a fost un personaj care a dat dovadă de o mare ambiguitate. Pe de-o parte, a fost un populist, demagog, antipolitic şi ireverenţios faţă de anumite puteri şi instituţii; iar pe de altă parte a jucat un rol de centru-dreapta moderat şi responsabil, cîştigînd alegerile cu milioane de voturi. Dar, în lupta finală cu magistraţii, a pierdut, a fost înfrînt şi, după două luni de zbucium, a rupt cu moderaţia şi a lăsat să apară la suprafaţă caracterul său negativ, furios şi autodistructiv”.

Berlusconi dă azi impresia unui personaj în derivă. Este şi motivul pentru care primul ministru, Enrico Letta, i-a urat, în ajunul împlinirii a 77 de ani, “ani lungi de seninătate”. Poate în compania logodnicei sale, Francesca Pascale, în vîrstă de 28 de ani, care mărturisea unei reviste că i-a propus lui Il Cavaliere să-l ia de soţ: “Acum Silvio nu trebuie decît să spună da”.