S’il vous plaît – redivivus –

RADU VIDA

S-a umflat orezul de Steven Mungiu şi a dat pe-afară Cristian Spielberg. Reţeta, însă, pentru a fi completă, trebuie să fie amestecată şi cu un pic de CNA, care Consiliu a văzut naţional în Franţa şi a audiovizualizat o critică la adresa marelui nostru regizor.

Cristian Mungiu a ajuns în juriul festivalului de film de la Cannes. Tare! N-a înjurat, n-a bîrfit, dar, dintr-o dată a devenit persoană şi mai publică decît era. Pe teritoriu hexagon.

Să ştiţi că franţujii sînt ceva mai naţionalişti decît suedezii şi mai ai dracului decît nemţalăii. Iar exerciţiul libertăţii presei e la ei acasă, ca să zic aşa şi nu altfel. Înghit cu greu că, în ograda lor, au venit să facă… legea filmului un american şi un român. Canal+, care are emisiuni de tot felul şi, mai ales, de tot rahatul, a confecţionat de urgenţă nişte marionete cu chipurile noilor veniţi şi i-a pus la treabă. Regizorul nostru, fost profesor şi jurnalist, s-a apucat de filme. Şi a dat o Palmă d’Or la festivalul de la Cannes.: „4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile”. Asta în 2007. De atunci, a recidivat şi a luat şi premiul pentru cel mai bun scenariu în 2012 („După dealuri”). Cineaştii i-au acordat tot creditul. Şi l-au invitat la masa unde omul nostru are pîinea şi cuţitul festivalului. Alături de Spielberg. Repet: foarte tare!

Gaşca de la Canal + şi, mai ales, emisiunea „Les guignols de l’Info” fac mişto de tot ce prind. Satira doare. Dar există! Şi, condeiele… serioase o folosesc tocmai pentru a ieşi din contingent şi a da peste nasul unor situaţii de-a dreptul strîmbe. Sigur, repetiţia este mama altora, dacă e să parafrazăm un bătrîn dicton latin. Atunci, cînd cerşetoria a fost generalizată, am dat şi eu o copită „colegilor” de la postul incriminat. Acum, însă, e altceva.  Păpuşi băşcălioase au fost şi G.Clooney, Clint Eastwood, Jack Nicholson. O companie mai mult decît selectă, să recunoaştem. N-a scăpat de vitriolul jurnaliştilor francezi nici David Backham şi o pleiadă de politicieni de pe tot mapamondul.

Mai greu de înţeles e atitudinea CNA. Care s-a adunat în şedinţă, a discutat – pro şi contra – a votat, a revocat, s-a ambalat şi a concluzionat că trebuie să protesteze. În paranteză fie spus, am încărunţit căutînd un semn cît de mic din partea regizorului Cristian Mungiu. Nimic!
De ce? Pentru că demersul CNA de a se adresa forurilor franceze este de-a dreptul penibil.

Nu cred că avocatura practicată în acest fel aduce beneficii cuiva. Pînă la urmă, televiziunile, radiourile şi ziarele de la noi au critici mult mai pronunţate şi de o virulenţă frizînd paroxismul la adresa a te miri cine. Autohton sau străin. Şi n-am auzit să se zbîrlească  nimeni cînd au fost terfelite CIA, Pentagonul, UE, Obama, Rompuy, Merkel sau oricine altcineva.

Se pare, însă, că CNA a rezolvat toate problemele de prin televiziuni, nimeni nu mai e cu ţîţa pe-afară dis de dimineaţă, pe… nemîncate, orice pornoşag este pus sub  pavăza bulinei avertizoare (interzis copiilor sub 12 ani), nimeni nu mai înjură pe nimeni, dar Codul penal e gata să se îngraşe cu mai vechile articole 205 şi 206, unde calomnia umblă cu picioare lungi şi degete îmbîrligate. CNA se dă erect cu aşchiile altora, dar nu vede bîrna din ochii proprii.

Ştiu că adevărul supără. Dar cerşetorii noştri au vexat mîndria Parisului. Mi-aş ascuţi şpiţul pantofilor şi aş ţăli fix acolo unde n-am voie să spun, dar i-ar tăia, într-o singură clipită, bărbăţia celui care s-a dat la Mungiu. Dar nu-i corect. Pentru că libertatea presei se aplică nu numai la noi. Ci, de necrezut, chiar şi la francezi!