Sida (PSR): „Cine apără interesele economice ale României?”

PSR Cluj condamnă autorităţile statului, afirmînd că acestea nu promovează interesele României, exemplificînd prin faptul că, susţin socialiştii clujeni, un sfert din terenul agricol al ţării este deţinut de cetăţeni străini.

„Asistăm zi de zi la lupte politice între partidele din România, la discuţii pompoase din Parlamentul ţării şi din Guvern pentru a găsi soluţii de promovare a intereselor ţării, dar eficienţa măsurilor întreprinse de guvern de multe ori sînt slabe, iar alte ori tardive. Un exemplu strigător la cer: un sfert din terenul agricol al României, adică două milioane de hectare este în proprietatea străinilor. Cineva spunea că dacă în Germania, un singur hectar de teren arabil ar fi în proprietatea unui străin ar fi revoltă socială”, susţine vicepreşedintele PSR Cluj, Remus Sida.

„La noi, în situaţia în care sîntem, nu am văzut nici o analiză, nici o discuţie între partide, în Parlament, sau în Guvern pe această temă. Atunci ne întrebăm revoltaţi şi îngrijoraţi cine apără ţara, cine apără pămîntul ţării pe care înaintaşii noştri  l-au apărat cu străşnicie şi ni l-au dat nouă să-l apărăm în continuare şi să-l muncim, să-l facem productiv pentru viaţa poporului român. Să spunem Parlamentului, să spunem Guvernului că noi, poporul, vrem pămînt, vrem pămîntul nostru, nu al altora, pentru el au murit bunicii şi străbunicii noştri şi nu-l vom da niciodată, niciodată în proprietatea străinilor”, adaugă liderul socialiştilor clujeni.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.