Şi Unchiul John?!?

radu vidaRADU VIDA               E nevoie de modele?

Întrebarea ar cere un răspuns nuanţat, dar, cu siguranţă, chiar fără să copieze, entităţile vii au tendinţa de a se “lua” după cele mai grozave exemplare ale speciei. Şi în lumea animală, şi în cea a oamenilor, dar şi în alcătuirea statală, modelele de urmat se prezintă în… culorile imaculate ale cinstei, corectitudinii şi expertizei la cel mai înalt nivel. Şi, din acest motiv, sunt urmate, ţinta fiind ajungerea la acel nivel de dezvoltare şi, dacă se poate, „depăşirea maestrului”.

Până nu demult, merica era un model.

Nu neapărat pentru că, atunci, când s-a format acest mare stat, părinţii fondatori au dat Constituţiunii acele caracteristici la care visa omenirea de mii de ani, ci şi pentru că, de-a lungul a trei sute de ani, americanii au ştiut să păstreze aparenţele.

La un moment dat, au început să se înmulţească exemplele negative. Şi, cu toate acestea, Statele Unite ale Americii rămâneau model în ceea ce priveşte egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor, libertatea de exprimare, tratamentul ne discriminatoriu faţă de alte ţări. Şi încă multe altele. Încet dar sigur, atitudinea faţă de principalele valori – clamate de toţi politicienii americani – a început să se erodeze. Şi o avalanşă de interese a stricat aerul primăvăratec al speranţei.

America a început să cedeze.

Încă nu rezolvaseră problema discriminărilor negrilor, că s-au legat de viaţa  celor sud-americani, care căutau pacea pe pământul lor; au restricţionat drepturi cetăţeneşti, sigur, subtil, învelind în puterea legilor şi îngrădind cu spaima închisorilor ataşamentele de altădată la libertăţi nevisate de alţii. Arătau cu degetul spre serviciile de securitate din ţările concurente, dar făceau din CIA unealta gâlcevilor regionale şi, mai apoi, mondiale.

Dar tot modele rămâneau.

America era America, şi li se ierta orice, pentru că erau cei mai mari, cei mai tari, cei mai… în toate domeniilii.

Şi acum sunt cei mai mari, cei mai tari şi aproape că nu există domeniu unde să nu exceleze. Dar această faimă ştirbeşte din calităţile recunoscute unui model, când începi să forţezi nota. Când strângi laţul. Şi nu mai ai nici un fel de respect faţă de nimeni. Îţi vezi doar propriile interese şi nu laşi şi pe altul să trăiască. A dat rău şi scandalul ascultării telefoanelor liderilor din ţările aliate, şi tăierea tuturor punţilor de înţelegere economică a europenilor cu Rusia, şi atacurile nejustificate la adresa Chinei, şi forţarea bazelor militare pe te miri unde, şi…

Cel mai rău însă s-a dovedit a fi votul în recentele alegeri prezidenţiale. Hillary a câştigat votul popular, Trump i-a păcălit pe electori, verzii au cerut renumărarea voturilor în anumite state, Trump acuză fraude din partea democraţilor, republicanii negociază cu marii electori ca nu cumva să se întâmple inevitabilul şi Trump să nu ajungă la Casa albă…

Dacă se clatină soclul şi pică statuia, modelul va muri pentru totdeauna. Dar asta, din păcate, se va face cu multe, multe sacrificii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.