Şi totuşi…

RADU VIDA

  …se-nvîrte! Cu toată busculada din colţul nostru de lume, Globul îşi  vede de rotirea zilnică. Şi, făr’ să-i pese, se aliniază mişcării geneale a Universului. Asta îmi aminteşte de Jaques Prevert: „Dar Senei nu-i pasă, ea n-are griji, ea le lăfăie ziua şi noaptea!…”

Încerc să mă detaşez de nebunia ultimelor zile de dinaintea Referendumului. Spun nebunie, pentru că războiul cuvintelor se încăpăţîneauză să demonstreze încă odată, dacă mai era nevoie, că nu ne pricepem la democraţie. Că aceasta nu este un dat. Şi că doar practica, perseverenţa, perfecţionează mecanismele şi-i rotunjeşte colţurile. Iar noi – să recunoaştem! – n-am avut niciodată o democraţie reală. Am împrumutat, am adoptat şi adaptat şi, pînă la urmă, a ieşit o struţo-cămilă, originală, nu zic, dar nicidecum democraţie. Şi, ca o scuză dacă vreţi, niciodată n-am avut timp „să ne uităm peste gard”, să vedem ce şi cum în cestiune, să învăţăm, cu alte cuvinte. Am luat de bună doar ce zic potentaţii,  cei care pot să se fluture în lume şi să… importe democraţia care le convine: unsuroasă, jegoasă, puturoasă şi impregnată de scandal, mizerie şi zoaie.

Dincolo de înfruntarea politică, un Referendum (asemenea alegerilor de orice fel) are o anume eleganţă. Un limbaj civilizat care, chiar dacă învăluie prin eufemisme, nu produce vomă. Apoi: un comportament civilizat, demn de lumea civilizată în care pretindem că trăim. Săptămîna mare a patimilor Referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a scos din noi tot întunericul care sălăşuieşte în fiinţă. Ne-au ajutat politicienii, în goana lor după „servici” (citiţi, vă rog: marile privilegii pe spinarea noastră!). Discursurile, pigmentate cu „hoţi”, „pungaşi”, cătuşe”, „puşcăriabili”, au adus în faţa opiniei publice vorbe dintre cele mai grele, jigniri inimaginabile şi au indus în populaţie scîrba pentru politică. E tîrfă, cucoana asta dezmăţată, şi are reguli dintre cele mai surprinzătoare şi degradante. Dar, cu toate acestea, ne întoarcem mereu şi mereu la bordelul promiscuităţii. Nu pentru a ne satisface pe noi şi nevoile noastre, ci pentru a produce plăcere altora, unui grup neînsemnat, căruia i-am delegat puterea. Să ne conducă. Să ne pună pe drumul cît de cît acceptabil al semenilor din alte colţuri ale lumii.

De atîta mizerie, aproape că n-am putut auzi/vedea de adevărul rostit cîndva de Galileo Galilei. Mai toate ţările dezvoltate au încasat deprecieri ale performanţelor lor eonomice. A rămas cu AAA doar Finlanda, cu perspectivă stabilă. În schimb, au scăzut semnificativ costurile creditului în euro. Şi tendinţa se menţine atît la noi, cît şi în toată zona Europei. S-a atenuat spaima ieşirii Greciei din „zona zoster” şi există speranţa ca, la noi, preţul alimentelor să scadă; să crească consumul şi să revenim pe creştere economică. Cu toate cutremurele şi inundaţiile din Japonia, situaţia se ameliorează. Bucătarii (Chefs des Chefs), care gătesc pentru regi, preşedinţi şi prim-miniştri au dezvăluit picanterii din meniurile mai marilor lumii. Iar Olimpiada de la Londra bate la uşă…

În rotirea lui nepăsătoare, Pămîntul generează bucurii şi necazuri, deopotrivă. Astăzi, acalmia de dinaintea ştampilei hotărîtoare, îngăduie să cugetăm la a vota „DA” pentru eleganţă, bucurie, iubire. Şi un strop de fericire. Deoarece, să nu uităm, Pămîntul se învîrte, pentru fiecare în parte, doar pentru o clipită. A dracului de scurtă!