Și oamenii cu dizabilități pot să schieze!

Persoanele cu dizabilități vor putea coborî duminică pe pârtia Feleacu, alături de voluntarii Caiac SMile, cu ajutorul dispozitivelor special create pentru ei

O campanie inițiată de Ionuț Stancovici și Asociația Caiac SMile pe care o prezidează, „Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze”, continuă pe pârtia Feleacu din județul Cluj. Duminică, 30 ianuarie, între orele 12:00 – 17:00, reprezentanții asociației vor fi prezenți pe pârtie, pregătiți să-i inițieze în acest sport pe oamenii speciali care li se vor alătura. Aceștia vor avea la dispoziție patru monoschiuri, dispozitive special create pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, cu ajutorul cărora se vor bucura de coborâri line pe pârtie.

Asociațiile persoanelor cu dizabilități din regiune sunt invitate să îi încurajeze pe beneficiarii lor să participe la activitățile special concepute pentru ei pe pârtia Feleacu, organizatorii precizând că NU este nevoie de înscriere sau programare pentru încercarea monoschiurilor.

Activitatea de la Cluj este cea de-a doua a campaniei inițiate de Asociația Caiac SMile. Prima, desfășurată între 21 și 26 ianuarie la Vatra Dornei, a adus pe pârtie aproximativ 50 de persoane cu diferite dizabilități și familiile lor din județele Moldovei, dar și din Sibiu, Constanța sau Bistrița. Următoarea oprire, după Cluj, va fi pe pârtia Bradul, din județul Brașov, în 6 februarie.

Până în prezent, Asociația Caiac SMile a reușit să achiziționeze 13 scaune, sponsorizate integral de companii și fundații generoase. Promovarea și susținerea sportului, în general, pentru persoanele cu dizabilități, este principala preocupare a reprezentanților Asociației Caiac SMile. Ionuț Stancovici, președintele ei, a participat la cursuri speciale, în Austria, unde a învățat cum să lucreze cu persoanele cu dizabilități care doresc să învețe să schieze. Inițiatorii proiectului consideră că integrarea acestor persoane în societate, prin sport, va conduce la depășirea barierelor sociale și a limitelor create de situația lor dificilă și le va asigura egalitate de șanse.

Cei care doresc să sprijine acest proiect o pot face: donând prin PayPal: https://caiacsmile.ro/donatii/; donând direct în contul Asociației, prin transfer bancar, folosind următoarele date: Beneficiar: Asociația Club Sportiv Caiac Smile; Cont LEI: RO77BTRLRONCRT0439025703, Cont EURO: RO81BTRLEURCRT0439025701, Banca Transilvania.

Caiac SMile este o asociație non-profit, înființată în 2018 cu scopul de a  promova sportul și un mod de viață sănătos și echilibrat, conform principiului „Mens sana in corpore sano”. Asociația oferă posibilitatea de a practica activități sportive precum caiac, gimnastică și schi persoanelor cu nevoi speciale, copiilor proveniți din medii defavorizate, copiilor instituționalizați și persoanelor cu dizabilități.

Ionuț Stancovici este românul care și-a propus să accesibilizeze sportul pentru persoanele cu nevoi speciale. Iubitor de sport, antrenor dedicat, adună în jurul său peste 2.000 de copii și adulți. Antrenează 20 de copii din club pentru performanță în concursuri internaționale, unde reprezintă România la sportul olimpic de caiac slalom. Este inițiator al mai multor proiecte, majoritatea de natură socială: “Kayaking with disabilities”, “Skiing with disabilities”, “Aventura în natură” etc. Ionuț crede că sportul reprezintă terapie atât fizică, cât și psihică, de aceea, orientarea lui, în mod special, este îndreptată spre persoanele cu dizabilități și copii proveniți din medii defavorizate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut