Şi a fost Ziua Presei…

 RADU VIDA

Nu-i rău să ne amintim, în fiecare an, că există cîte un sector de activitate umană, care ar trebui să fie în atenţia noastră. Într-o asemenea zi,însă, se produce atîta gargară, încît cu greu se pot discerne ideile valoroase pentru celelalte zile ale anului.

Oricum, anul acesta n-a fost deosebit faţă de alte manifestări de gen. Ziua Presei a fost ca şi Ziua Bărbaţilor sau Ziua Muncii. Nu s-a consumat bere şi mici în… masă, n-au fost ieşiri la iarbă verde în locuri nepermise şi nici ameninţări cu amenzi pentru cine nu respectă noile recomandări UE.

A fost… pur şi simplu.

Organizaţii vigilente, care supraveghează ce şi cum în cestiune au dat p’afară. Că nu-i bine, că se fac presiuni, că… S-au realizat clasamente, s-au schimbat poziţii şi au fost omagiaţi jurnaliştii care au murit la datorie, încercînd să ne transpună în mijlocul unor evenimente fierbinţi.

Cît despre noi… Raportul FreEx spune că sîntem pe locul 47 în lume în ceea ce priveşte topul mondial al libertăţii presei. Dar au existat „publicaţii închise, disponibilizări, reduceri de salarii, conflicte de muncă”. Neîndoielnic că toate acestea sînt adevărate. Cum, tot atît de adevărate sînt şi ingerinţele politicului în conţinutul editorial al multor publicaţii, precum şi acapararea unor instrumente mass-media de către politicieni interesaţi doar de manipulare. Pentru supravieţuire, ziarele au inventat ştiri şi au recurs la reţeta senzaţionalului. Dacă ar exista o lege a presei (de nedorit, în actualele condiţii), ar exista motive pentru a se spune că se suprimă dreptul la liberă exprimare. Aşa, se vorbeşte, cu indignare proletară, de decolteuri, craci şi oarece organe mai intime, dar, să recunoaştem, toate pe placul bărbaţilor şi femeilor, deopotrivă. S-au exercitat presiuni politice şi economice asupra unor publicaţii. Care le-au acceptat sau nu, desigur,

În general, s-a vorbit despre presă ca şi cînd ar fi într-o continuă cădere. Fals! Presa scrisă şi-a găsit drumul spre informare imparţială, iar ziarele de nişă îşi dezvoltă apetitul pentru un scandal moderat. Radiourile par a ţine „linia de mijloc”, atît posturile centrale cît şi cele regionale fiind angrenate în captarea atenţiei ascultătorilor prin informaţie de calitate, în timp real şi cu un conţinut de loisir adecvat. Doar televiziunile o iau razna. Imită (preiau, pur şi simplu) formate mizerabile de la suratele din Vest şi promovează superficialul, derizoriul, manipularea, dezinformarea. Evident că nu generalizăm, dar trebuie spus că posturile particulare au găsit modalităţi de a face presă televizată la modul cel mai bizar.

Agenţia de Monitorizare a Presei Active Watch a vorbit şi despre neajunsurile economice pentru ca presa să fie o prezenţă realmente importantă în viaţa comunităţii. Dul Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European a spus că ameninţările la adresa libertăţilor presei nu dispar, ci devin tot mai subtile. Iar doamna Cristina Trepcea de la CNA a dat vina pe jurnaliştii fără pregătire pentru jegul din presă, precum şi pe angajatorii care incită la emisiuni de cea mai joasă speţă. Şi, astfel, s-a conturat ideea că 83% din populaţia adultă a ţării este consumatoare de televiziune, iar 65% au o părere foarte proastă despre emisiunile oferite spre vizionare (sondaj IRES). Paradox, ce să-i faci?!

Dincolo de vorbe? Realitatea că presa este o componentă esenţială a libertăţilor de tot felul, iar apărarea şi protejarea ei – o sarcină a tuturor.