Şi a fost Ziua Hispanităţii: „AIRES DE ANDALUZIA”

Seară magică la Sucursala BNR Cluj.

Într-un cadru exclusivist, Sala „Ion Lapedatu” a găzduit vraja interpretării cvartetului Junco4.

Magnific!

Şi, credeţi-mă, nu e nici o greşeală de exprimare: a fost un formidabil gest etic de ieşire din dogme. Un Manuel de Falla şi Isaac Albeniz, la început de secol XX şi – punte peste veac – Carles Guisado, în compoziţii de chitară, de mare virtuozitate. Acestora li s-au adăugat interpreţii Britta Schmitt şi Carles Guisado (chitară) şi percuţionistul Kurt Fuhrmann. Iar briza Mediteranei andaluze şi bătăile inimii unei Spanii profunde ne-au fost transmise, epic, de vocea flamenco Anna Colon.

Toate aceste bijuterii au ajuns la un public, restrâns totuşi după părerea noastră, graţie sprijinului Primăriei Cluj-Napoca, a Consiliului Judeţean Cluj, Ambasadei Spaniei la Bucureşti şi, nu în ultimul rând, al Fundaţiei Transylvania Art and Science, ne spunea conf. univ. dr. Bianca Temeş, manager de proiect.

Am putut vedea şi auzi o mare disponibilitate în ceea ce priveşte suprafaţa de repertoriu. Ritm. Nerv. Energie. Personalitate. Desăvârşire. Şi toate acestea fără să apeleze la coloristica culturii ciguana. Dar ca un fir roşu, întregul concert a fost străbătut de acel specific andaluz: inefabilul duende. O… doinire aparte, unică, dacă mi se permite comparaţia, percepută ca „o putere misterioasă simţită de toţi, dar neexplicată de nici un filosof”, cum se exprima Federico Garcia Lorca, parafrazându-l pe Goethe (în conferinţa „Teoria şi jocul duende” – Para buscar al duende no hay ni mapa ni ejercicio).

Lemnul chitarelor (de Ciprés) şi complicatele instrumente de percuţie au uitat de castaniete şi au umplut sala cu cantes a poco seco. A capella. Şi intraductibilul fandangos, împletind toate sonorităţile din el romance şi la seguidilla. Spaniolii spun: tocar la guitarra. A cânta la chitară. Iar verbul tocar se traduce şi cu „a bate”. Iar instrumentul şi vocea inegalabilă au punctat şi valurile Mediteranei, şi furtunile Atlanticului, şi ecourile nesfârşitelor dune ale deşerturilor arabe, şi tânguirea din glasul muezinilor, moriştilor, şi evreilor. O împletitură sofisticată, în meşteşug de filigran, ce a dat lumii poate cea mai profundă coloratură a sufletului uman.

Şi a stat clipa asta frumoasă, aşa, suspendată în aer, până ce fiecare din participanţi a simţit vibraţiile profunde, peste mări şi zări, ale acestei adevărate ode închinate tuturor celor care vorbesc, gândesc şi trăiesc spanioleşte: El Dia de la Hispanidad o Dia de la Roza. Cantes de ida y vuelta.

Din Spania şi America, totodată.

Radu VIDA