Shopping

RADU VIDA

Pentru că nu mai putem face cumpărături, trebuie să bîiguim în alte limbi ce şi cum, cînd ne golim contul, cardul, buzunarul. Cumpărăturile, mă rog, shoppingul cadrează cu o blondă platinată, care a vrăjit un fotbalist şi, oricum, n-are nici o importanţă ce achiziţionează: important e să fie văzută acolo, la supermarket, la un restaurant cu bîx şi chelneri la fîx, aruncînd în dreapta şi-n stînga cu bănet cîştigat pe nemuncă. Altădată, platinata, chiar secretară la nu ştiu unde sau, mai rău, strungăriţă înhămată la depăşirea planului, nu-şi permitea nici să se rujeze, darămite să se Vuitton şi buiton.

Oricum, motorul lumii contemporane sînt cumpărăturile, pentru că, nu-i aşa, dacă produci pe stoc, nu-i bine, dacă nu produci se cheamă că stai pe loc, iar dacă cumperi, te huiduie toată lumea. La shopping, însă, se potriveşte tocul înalt, mintea puţină, banii mulţi şi o anume inconştienţă. Pagubele pot fi recuperate, bugetul se poate reface şi echilibrul recăpătat, pentru că shoppingul de acest fel e fiţă, nevoie de epatare.
Doamne feri, însă, să trimitem răcanul la cumpărături! Sau, mai exact, Doamne feri să-l trimitem fără listă. În care să specificăm clar ce şi cît are nevoie gospodăria pentru a se îndestula. Dacă-l laşi liber, dacă-i încurajezi, cît de cît iniţiativa, rişti să te trezeşti cu sacoşa plină de inutilităţi scumpe şi, mai ales, dăunătoare.

Ministrul apărării, bunăoară…
Gabriel Oprea nu cred că merită un portret zugrăvit fie şi-n culori întunecate. Ar sfîşia lucrarea cu dinţii scrîşnind. Şi, cred, nu i-ai putea intra în voie, nici dacă i-ai pomeni de toate izmenele pe care le-a completat la trupă. E, în fine, îmi pare, un tip nefrecventabil – ordonanţă parşivă, mereu în căutarea unui stăpîn care să-l lase să încurce borcanele, să dea cu magiun pe clanţă şi, pentru aste fapte, să fie citat pe ordin de zi. De bun, of course! Uluitoarea gîndire a generalului, făcut pe la spate şi adus în faţă doar pentru comportament slugarnic, e de-a dreptul distructivă pentru Ţărişoară. Asta pentru că, la fapt de seară, şi-a pus tresele de mărgăritar şi a pornit la shoping. N-are bani? Nu-i bai. N-are aplicaţiune? Nu-i bai. Important e că, spunînd ceea ce spune, chiar crede că-i de la el. Ba, mai mult, crede că noi… credem că mintea lui poate shoppoongăli aşa ceva.

Iată:
„Sperăm că vom putea, printr-un efort, cu banii pe care-i avem, încet, dar sigur, să putem să cumpărăm acele avioane pe care întreaga zonă NATO le are, F-16”. Restu-i bla, bla, bla, că PIB-ul, că posibilităţi, că…

Mă-ndoiesc că e nevoie de analiză pe text. Nu sînt locuri ascunse, iar mintea de pe urmă a intendentului vrea să-i îmbogăţească pe bogaţi. Clar! Să le cumpere gunoaiele, numai ca ei, americanii, în cazul nostru, s-o ducă un pic mai bine. Să nu arunce la ghenă uzatele aparate. Şi, în consecinţă, să păţim ca şi cu MIG-urile. Să cadă. Şi, pe urmă, să cumpărăm alte second hand… de first class. Că avem un marinar care vrea să scufunde vasul şi un apărător care vrea să atace, nu mă mir. Mă mir cum, în sărăcia lor, cei fără de casă, fără de masă, fără de căldură, medicamente, sau un minim decent pentru o existenţă cît de cît, zic, tot năcăjiţii României ar trebui facă chetă şi să trimită ministrului & Co.  cîte un glonte. Pentru fiecare idee de risipire a puţinilor bani pe care, cum recunoaşte, îi facem cu trudă.
Ruşine!