Sfîrşitul imposibilei “coabitări”

Ilie CĂLIAN

Cu ce să încep? Cu Vasile Blaga, cel despre care, de mulţi ani, unii afirmau că este singurul om din PDL cu capul pe umeri, ponderat şi detaşat într-o anumită măsură de Băsescu. Dar atunci de ce i se spune Buldogul?! “Prietenii ştiu de ce!” L-am văzut, marţi, la Parlament, spumegînd de furie, vorbind de dictatura USL, de lovitură de stat – adică formulele care aveau să fie lansate de toţi pedeliştii, semn că erau pregătite din timp în “laboratoarele” de propagandă. Şi aşa-zisul adversar al lui Băsescu n-a ezitat să folosească sloganul acestuia – “De ceea ce vreţi să scăpaţi – nu scăpaţi!”, adăugînd, de la sine, furibund: “Aveţi grijă: decontul va fi aproape!”.

Iar seara – Băsescu. Enumerîndu-i pe liderii PSD, PNL, PC, UNPR şi UDMR, le “cerea”, îi “avertiza”, îi ameninţa. Mi-am amintit că, pe cînd era comandantul navei “Biruinţa”, Băsescu era singurul autorizat să deţină pistol, pentru a potoli eventuale răzmeriţe ale echipajului. Şi, cu statutul de şef absolut şi arma-n buzunar, Băsescu ameninţa, judeca şi punea în aplicare pedepsele. A rămas – cum el însuşi afirma cu mîndrie – cu această “deformare profesională”. Numai că nu vrea nici în ruptul capului să accepte că, în calitate de preşedinte al României, nu este Comandant, nu are dreptul să ordone şi să ameninţe pe nimeni, ori să “joace” rolul de şef suprem al ţării.

M-au amuzat “transparenţa” şi puerilitatea mesajului său: cică pentru USL problema nu este suspendarea preşedintelui, ci să pună mîna pe justiţie. Cui i se adresa acest mesaj – înafara naivilor care ar putea crede că Băsescu a fost cel care a consolidat independenţa justiţiei, a treia putere în stat? (Să ne amintim că, în 2005, a repolitizat Justiţia: numirea magistraţilor se făcea la propunerea ministerului Justiţiei, Monica Macovei, adresată direct lui Băsescu, fără analiza Guvernului, peste capul şefului direct al acestuia, primul ministru, şi fără acordul CSM. Halal independenţă şi depolitizare a Justiţiei!) Mesajul se adresa pe de o parte celor care se tem de Justiţie – adică se tem că, de acum, Băsescu, “Stăpînul Dosarelor”, nu-i va mai putea ocroti, prin intermediul lui Kövesi şi Morar, al DNA, DIICOT, ANI, al unor judecători, inclusiv din Curtea Constituţională -, iar pe de altă parte, încerca să-i “mobilizeze” pe acei magistraţi care ar putea fi luaţi la întrebări în legătură cu felul cum şi-au făcut datoria.

Şi a mai zis ceva Băsescu: preluarea de către majoritatea parlamentară a posturilor de preşedinţi ai Camerelor şi schimbarea Avocatului poporului vor avea efecte economice grave. Dar de ce economice? Să fie vreo legătură între această ameninţare a lui Băsescu şi o alta, a komisarului Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti? Vă mai amintiţi de o telegramă WilkiLeaks, în care ambasadorul aceleiaşi ţări relata, în 2007, după suspendarea lui Băsescu de către “cei 232”, cum Băsescu a venit la ambasadă mirosind a wiskey şi plîngînd, căutînd alinare, sfaturi şi ajutor de la Licuriciul cel Mare? Ce va fi fost acolo, atunci, dar şi după aceea nu ştiu, dar ştiu că Băsescu a fost reconfirmat în post la referendum. Crede, oare, actualul ambasador american că, datorită intervenţiilor sale, se va întîmpla acelaşi lucru şi în viitorul apropiat? Dacă este aşa, este foarte grav: poporul acesta n-a uitat încă trista experienţă a komisarilor sovietici.

Dar nu aceasta mă determinase să scriu în articolul anterior că evenimentele acestea mi-au creat multă amărăciune. Nu mă puteam aştepta la nimic altceva de la cei pe care i-am numit mai sus. Amărăciunea mi-a provocat-o faptul că USL n-a găsit altă cale de a ieşi din această situaţie. Spuneau unii, la un moment dat, că s-ar putea ca Băsescu să accepte o “coabitare” civilizată cu noua majoritate parlamentară şi guvernul acesteia. Asta ar fi ca şi cum ai putea crede că vei fi fericit mîngîind un scorpion. Or, Băsescu a avut grijă să-şi creeze o reţea de dominare – în timp şi profitînd că nu i s-a pus piciorul în prag chiar din momentul cînd a afirmat că va fi “preşedinte-jucător”, că va încălca sistematic spiritul şi litera Constituţiei, acaparînd una după alta instituţiile statului, prin intermediul cărora va şantaja şi va teroriza orice adversar şi, pînă la urmă, categorii întregi ale populaţiei.

E adevărat, demontarea acestui întreg sistem nu este simplă: USL preluase Guvernul şi majoritatea parlamentară, dar nu şi Puterea. Puterea rămăsese la Stăpînul Dosarelor. Amărăciunea mea provine din faptul că USL trebuie să-i răspundă cu aceeaşi monedă, să folosească aceleaşi arme – inclusiv decizii ale Curţii Constituţionale de care se folosise Băsescu, prin PDL. Dar nu ar trebui să uităm un lucru: aşa-zisa lovitură de stat s-a produs prin mijloace parlamentare, cu votul majorităţii – argument suprem al legalităţii ei. Şi încă ceva: nu a fost un alt parlament, cu alţi membri. Aceiaşi oameni – doar că unii şi-au schimbat poziţia, scîrbiţi de politica de arbitrariu şi dictat a lui Băsescu şi PDL. Iar unii dintre aceştia sînt chiar parlamentari aleşi pe listele PDL.