Sfîrşitul Europei fără frontiere – victimă colaterală?

Wall Street Journal

Campania prezidenţială din Franţa a fost o paradă a părţii neplăcute a politicii – de la atacuri asupra independenţei Băncii Centrale Europene la apeluri pentru rate de impozitare de 75% – şi aceasta doar în primul tur de scrutin. Există acum dovezi că una dintre cele mai grave idei de campanie ar putea obţine acceptarea publică şi în altă parte în Europa.

Hans-Peter Friedrich, şi omologul său francez, Claude Guéant, au cerut Uniunii Europene să autorizeze controale la frontierele interne de 30 de zile, atunci cînd frontierele externe ale UE sînt considerate a fi insuficient controlate. Tratatul Schengen din 1985 permite în prezent controale numai atunci cînd “politica publică sau securitatea naţională” o cer, cum ar fi în timpul evenimentelor sportive majore sau după atentatele cu bombă de la Londra din 2005.

Tratatul Schengen este una dintre cele mai bune caracteristici ale Europei moderne. Elimină complicaţiile legate de frontiere, facilitează comerţul şi turismul şi generează sentimentul palpabil că Europa este mai mare decît suma părţilor sale componente. Dar ce este un lucru bun atunci cînd un politician vrea să-l strice?

Acest politician este Nicolas Sarkozy. În încercarea de a cîştiga votul anti-imigranţi, preşedintele francez a ameninţat cu retragerea Franţei din spaţiul Schengen, dacă tratatul nu este renegociat pentru a împiedica în mai mare măsură imigraţia ilegală. Demersul a survenit după decizia Franţei din aprilie anul trecut de a întoarce trenuri din Italia, după ce aproximativ 25.000 de refugiaţi au traversat marea pentru a fugi de tulburările din Africa de Nord.

Ce este nou e faptul că Germania pare să-i calce pe urme. Anul trecut, Friedrich a denunţat propunerea franceză iar ulterior s-a opus deciziei Danemarcei de a restabili controalele în punctele de frontieră ale sale. Acum, ministrul german spune: “Avem nevoie de controale la frontiera internă (… ) şi atunci cînd state membre nu îşi îndeplinesc îndatoririle ce le revin”.

În Europa, ca peste tot în lumea dezvoltată, imigraţia ridică întrebări importante atît pentru guvernele care găzduiesc şi sprijină imigranţi, cît şi pentru societăţile care acţionează pentru a-i integra. Puţine regimuri de frontieră sau în materie de imigraţie sînt simplu de manevrat, iar cele care “funcţionează” – a se avea în vedere Zona Demilitarizată Coreeană (DMZ) – nu sînt întotdeauna demne de urmat.

Este greu de crezut însă că astfel de controale temporare vor face mult pentru a stopa fluxul imigraţiei ilegale. Ele vor redirecţiona pur şi simplu fluxul spre canale subterane, expunînd imigranţii unui risc mai mare şi generînd oportunităţi de infracţionalitate. În ceea ce priveşte argumentul că controalele la frontieră pot opri terorismul, este de remarcat faptul că cele mai recente acte de terorism de notorietate din Europa au fost comise de persoane care au intrat legal pe continent, dacă nu chiar, mai important, aveau cetăţenia ţării respective.

Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că politicieni care nu au nici curajul şi nici idei pentru a rezolva problemele economice ale ţării lor iau drept ţapi ispăşitori străini, chiar şi atunci cînd sînt vecini.