Sfîrşit de vară cu folclor de calitate

În nici un an nu am avut o stagiune culturală estivală atît de bogată în evenimente ca în această vară. Şi nu numai pe meleagurile noastre, ci peste tot. Noi, însă, ne referim la zona Gherlii. În fiecare weekend am avut parte de cîte o manifestare artistică, indiferent că era vorba de întîlnirea fiilor satuli sau de o lansare de carte. Însă, în deplasările noastre la aceste evenimente, am remarcat că pe Valea Someşuilui Mic a crescut numărul formaţiilor artistice, îndeosebi a ansamblurilor de dansuri populare. „Jucu Someşan”, „Codrişor” (Bonţida), „Dansatorii de pe Someş” (Iclod) sau „Mugurii Mintiului” sînt doar cîteva din grupurile folclorice care s-au remarcat în lunile trecute. Pe lîngă toate aceste formaţii, la Gherla, de peste 30 de ani funcţionează cu mare succes Ansamblul de dansuri populare „Valea Someşulului”, fondat şi condus de prof. Ovidiu Todea, care chiar zilele trecute s-a întors dintr-un reuşit turneu efectuat în Italia. Municipiul Gherla se mai poate lăuda şi cu renumitul Ansamblu „Ardealul” condus de Ioan Miheştean.Tot din Italia avem veşti bune despre Formaţia de dansuri populare „Codrişorul” din Bonţida, îndrumată cu mult profesionalism de Mihai Rus, care recent a cules multe aplauze din partea amatorilor de folclor din Peninsulă. Încheiem cu micii dansatori din grupul „Mugurii Mintiului”, instruiţi de soţii Simion şi Sanda Berchi. Cei 40 de jucăuşi sînt pe scenă la fiecare sfîrşit de săptămînă, indiferent că e vorba de un festival sau de tradiţionalele zile ale satului. Oriunde evoluează, tinerii din Mintiu Gherlii se bucură de multe aprecieri.

După cum am aflat de la organizatori, şi în această toamnă vom avea parte de un program bogat în manifestări artistice. Chiar duminică, 6 septembrie 2015, va fi sărbătoarea folclorului în satul Ceaba, localitate componentă a comunei Sînmărtin, unde ne aşteaptă fraţii Zegreanu şi invitaţii lor. Este o vatră vie a folclorului nostru, care se respectă, dar este şi respectată.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.