Sfîntul Apostol Andrei – cel întîi chemat

 Sfintele Evanghelii pomenesc de Apostolul Andrei mai întîi în calitate de ucenic al Sfîntului Ioan Botezătorul, apoi al Mîntuitorului, fiind primul chemat dintre cei doisprezece, al doilea fiind Simon Petru, fratele lui. A fost printre marii misionari ai epocii începuturilor Bisericii, activitatea lui fiind menţionată în Noul Testament, prin texte cu conţinut general (Marcu 16, 20), confirmată în scrierile istorice din primele patru secole şi descrisă amănunţit în izvoarele hagiografice. Apostolul Andrei, cel ce L-a aflat pe Mesia, a colindat lumea, ajungînd pînă la noi şi creştinîndu-ne. Ultima parte a misiunii sale o face în provincia Ahaia (Grecia), istoricul bizantin din secolul al XIV-lea, Nichifor Calist, consemnînd că Apostolul Andrei a ajuns în cetatea Patras, aproape de golful Lepanto, unde a fost martirizat pe o cruce în formă de X, care pînă astăzi se numeşte crucea Sfîntului Andrei. Sfintele lui moaşte au stat o vreme la Patras, apoi, din secolul al IV-lea, pe vremea lui Constanţiu, la Constantinopol şi Roma (duse aici de cruciaţi), iar din anul 1964 se păstrează în catedrala mitropolitană din Corint.

În artă, Sfîntul Apostol Andrei a fost reprezentat încă din primele secole ale creştinismului. Mozaicurile, sculpturile, icoanele şi picturile au păstrat, în general, tipologia chipului său descris în Erminia lui Dionisie din Furna. Printre numeroşii pictori care au transpus pe pînză chipul Apostolului Andrei a fost şi José de Ribera. Reprezentant de cinste al artei spaniole din prima parte a secolului al XVII-lea, Ribera (1591-1652), numit şi Lo Spagnoletto, a primit o aleasă educaţie în copilărie, ca mai toţi pictorii şi artiştii spanioli ai epocii, membri ai familiilor bine situate, burgheze sau chiar nobile. Iniţierea artistică, dobîndită sub autoritatea pictorilor locali, a completat-o în Italia, idealul său fiind copierea anticului, socotit sinteză a naturii1 . Impresionat de modernitatea tenebrosismului lui Caravaggio, pictorul valencian va consolida în perimetrul creaţiei sale o multitudine de opere cu caracter sacru, excelînd în reprezentarea sfinţilor şi martirilor. Aplecat cu precădere către serii de apostoli, filozofi, cerşetori dar şi asupra temelor de gen ce erau specifice veacului său, Ribera a adoptat o viziune realistă, plasîndu-şi personajele luminoase pe fonduri întunecate, umbroase. Evocarea supliciilor, a martiriilor devenise o temă adecvată perioadei Contrareformei, de aceea artiştilor li se impusese ca arta lor să fie vorbitoare, populară, pe înţelesul mulţimilor ca un răspuns la iconoclasmul protestant2 . Astfel, realităţile brutale trăite de poporul spaniol sînt interpretate de Ribera cu o vădită implicare afectivă, pasiune şi revoltă, dirijînd clarobsurul caravaggist către punerea în valoare a dramei acţiunii.

Una dintre operele artistului, care poartă încărcătura acestor sentimente spaniole de patos dramatic, este Martiriul Sfîntului Apostol Andrei, pictată în plină perioadă de maturitate artistică (1628) şi aflată la Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta. Scena descrie evenimentul legării de cruce a Apostolului Andrei, ce este prezentat în prim plan, corpul său descriind o linie în zig-zag, ascendentă de la stînga – jos, către dreapta – sus. Două personaje aflate în mişcare – călăul, ce trage cu vigoare picioarele sfîntului pe lemnul crucii şi consulul Patrei, ce îi arată o sculptură miniaturală a lui Zeus – se articulează în jurul sacrificatului. Întreaga pictură e absolut impresionantă, artistul îşi vădeşte calităţile sale de excelent organizator de compoziţii, bun desenator dar şi bun scenograf al modului de luminare a figurilor. Ribera pune accentul de forţă, de strălucire pe întreg corpul crucificatului, în special pe bustul lui. Corpul Sfîntului Andrei este puternic iluminat în contrast cu restul imaginii, subliniind astfel decizia sfîntului de a accepta martiriul în locul apostaziei. Acest lucru este transmis, în primul rînd, nu de expresia de pe faţa lui, ci de tensiunea convulsivă a muşchilor corpului său slăbit şi de mişcările involuntare ale unui om care acceptă moartea: îşi aruncă înapoi braţele pentru a nu îngreuna misiunea călăilor săi. Dincolo de durere, de oboseală, sfîntul pare liniştit şi împăcat cu sfîrşitul rezervat lui de Cel pe Care îl descoperise primul, dintre toţi cei chemaţi. Chipul Apostolului Andrei privind în sus vrea parcă să întîlnescă privirea lui Iisus. Martiriul este primit cu demnitate şi linişte; nimic nu trădează disperarea sau frica. Tuşa amplă, picturalitatea ansamblului, unitatea lucrării, lumina echilibrat structurată devin valenţe sine qua non ale lui Ribera. Lemnul, veşmîntul ce atîrnă pe blocurile de piatră, frînghia, draperiile de pe capetele personajelor, strălucirea corpurilor, detaliile anatomice alcătuiesc repertoriul acestei pînze. Scena desacralizată se impune prin sobrietatea şi gravitatea transpunerii plastice. Mesajul tabloului nu e unul sumbru, deznădăjduitor, ci unul plin de speranţă şi adevăr. Forţa luminii ce defineşte silueta apostolului profilat pe suprafaţa de culori întunecate este întocmai credinţei depline în Hristos – soarele dreptăţii, cel ce este modelul tuturor martirilor. Pescarul din Betsaida, chemat să devină pescar de oameni, acest Sfînt Andrei este unul de-al nostru, obişnuit să predice printre ai săi, să-i îndrume şi să le lumineze calea. Ne-am botezat în Hristos şi am străbătut secolele purtînd permanent în inimă sămînţa încolţită, aşezată cu atîta dragoste şi trudă de Sfîntul Andrei, apostolul nostru. Să ne gîndim la Andrei cu mare recunoştinţă, el fiind începutul alfabetului credinţei noastre.

Conf. univ. dr. Marcel Muntean

1 Adriana Botez – Crainic, Istoria Artelor Plastice. Renaştere, Manierism, Baroc, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2010, p. 407.

2 Istoria ilustrată a picturii, Ed. Meridiane, Bucureţti, 1973, p.118.