Sfinții recent canonizați, rodul cel mai de preț pe care Biserica noastră l-a adus în acest secol

La aniversarea Centenarului Patriarhiei Române (1925-2025), se cuvine să-i cinstim în mod deosebit pe marii păstori de suflete, preoți mărturisitori, mucenici și mari duhovnici, care au strălucit prin faptele lor vrednice de laudă în acest răstimp de 100 de ani, ca rodiri sfinte ale Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos pe pământul românesc. Astfel, în ziua de 4 februarie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat canonizarea a 16 sfinți români care au mărturisit credința în Hristos în perioada grea a regimului comunist din România. Acești sfinți reprezintă rodul cel mai de preț pe care Biserica noastră l-a adus în acest secol, deoarece prin ei se arată concret lucrarea tainică a harului Duhului Sfânt în Biserica Ortodoxă Română.

Aceștia au fost canonizați pentru că în viața lor s-au arătat semnele sfințeniei: Ortodoxia credinţei, viaţa sfântă de pocăinţă şi rugăciune, iubire smerită şi milostivă faţă de aproapele, mărturisirea jertfelnică a credinţei și facerea de minuni, precum și evlavia poporului faţă de ei. Biserica îi cinstește mai ales pentru că au rezistat cu bărbăție și demnitate persecuțiilor și au mărturisit adevărul lui Hristos, chiar și în condiții de tortură și moarte, oferind astfel un exemplu viu de trăire creștină deplină.

Mucenicii care au plătit cu viața credința în Hristos

Printre noii sfinți canonizați recent, care împodobesc calendarul Bisericii noastre se numără mucenicii care au mărturisit credința în Hristos cu prețul vieții lor. Îi menționăm pe Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, care a primit moarte martirică pentru că a refuzat să trădeze Taina Sfintei Spovedanii; pe Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, care a fost arestat pentru activitatea sa catehetică, apărând ora de religie în școli, murind în chinuri cumplite în penitenciarul de la Aiud; pe Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, mare nevoitor isihast, care a mărturisit credința în Hristos, murind mucenicește în penitenciarul de la Târgu-Ocna; pe Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, care în urma unor bătăi cumplite a murit mărturisind pe Hristos în Mănăstirea Lainici de pe Valea Jiului; pe Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, preot în parohie și profesor de teologie, care a trecut la Domnul după grele suferinţe în penitenciarul de la Aiud; și pe Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, care la vârsta de 80 de ani a fost deportat, dezbrăcat, bătut, tras de barbă, înfometat și umilit, încredințându-și sufletul lui Dumnezeu, în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din orașul rusesc Kazan în Uniunea Sovietică.

Preoți mărturisitori ai temnițelor comuniste: răbdare, iertare și nevoință

Totodată, amintim ceata preoților mărturisitori în închisorile comuniste, care și-au sfințit viața prin răbdare, dragoste și smerenie, iertând pe cei care i-au bătut, chinuit și batjocorit, mutându-se astfel cu pace la cereștile lăcașuri. Între acești plăcuți ai lui Dumnezeu se cuvine să îi menționăm pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, rugător isihast și pictor de biserici, care a mărturisit credința în Hristos în penitenciarele de la București, Jilava, Aiud, Galați și Balta Brăilei, după eliberare devenind unul dintre cei mai îndrăgiți duhovnici ai Capitalei, fiind numit de Părintele Cleopa Ilie de la Sihăstria „Apostolul Bucureștilor”; pe Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea, care a supraviețuit anilor de închisoare de la Jilava și Aiud, fiind prețuit ca traducător și tâlcuitor al Filocaliei românești și al altor texte patristice, precum și ca un înţelept dascăl al spiritualității românești; pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, care a trecut prin patru detenții, după eliberare fiind obligat să locuiască în lume, însă păstrând în taină rânduiala de viețuire monahală, săvârșind, după adormirea în Domnul, mai multe minuni; pe Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, care a pătimit în lagăre de muncă și închisori, fiind un mare rugător, după adormirea în Domnul trupul său fiind descoperit întreg și cu bună mireasmă, săvârșind mulțime de minuni; și pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia, unul dintre cei mai mari misionari români din perioada interbelică pentru teritoriul dintre Prut și Nistru, care a mărturisit credința în Hristos opt ani în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică, după adormirea sa în Domnul, sfintele sale moaște arătându-se izvorâtoare de mir.

Mari duhovnici și rugători ai poporului – soborul cuvioșilor canonizați

De asemenea, printre sfinții care au fost proclamați anul acesta se află și soborul cuvioșilor, care au fost recunoscuți de poporul dreptmăritor ca fiind rugători, duhovnici și povățuitori înțelepți ai sufletelor pe calea mântuirii. Printre acești mari rugători isihaști și duhovnici se numără: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, care a dus o viață de aspră nevoință pustnicească, plin de smerenie și dragoste față de cei care îl cercetau, după adormirea în Domnul săvârșind mai multe minuni; Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, unul dintre cei mai iubiți duhovnici români ai secolului al XX-lea, mare predicator și apologet ortodox, povățuitor înțelept al clericilor și al credincioșilor, care a primit de la Dumnezeu și darul facerii de minuni; Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, smerit duhovnic rugător, care întreaga sa viață s-a remarcat prin harisma neagonisirii, fiind un părinte milostiv și oferind tot ceea ce avea pentru a-i ajuta pe cei care erau în nevoie, după adormirea sa în Domnul fiind numit de popor „Apostolul moților”; Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, care a fost călăuzitor al multor suflete pe calea mântuirii, pentru viața sa sfântă primind de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni; și Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, smerit misionar și duhovnic în Banat, care a păstrat cu multă râvnă rânduiala vieții călugărești, pentru smerenia și nevoințele sale primind de la Dumnezeu darul vindecării și al izgonirii duhurilor necurate.

În fața numeroaselor probleme materiale și spirituale ale lumii de azi, celebrarea Centenarului Patriarhiei Române ne cheamă la o reflecție profundă asupra misiunii și responsabilității noastre de a păstra și transmite mai departe lumina credinței ortodoxe și a unităţii naționale, în spiritul înaintașilor noștri. Centenarul Patriarhiei Române este așadar un moment de sfântă bucurie și recunoștință pentru întreaga Ortodoxie românească. Privind retrospectiv, vedem nu doar o istorie bogată, ci și o moștenire spirituală luminoasă, lăsată de înaintașii noștri – patriarhi, ierarhi, preoți, monahi și credincioși mireni, care au apărat și transmis credința ortodoxă de-a lungul timpului.

Unitatea bisericească și demnitatea Bisericii Ortodoxe Române ca Patriarhie ne cheamă la o comuniune spirituală profundă în credință, în rugăciune și în slujire, contribuind la întărirea și promovarea unității bisericești și naționale, urmând exemplul înaintașilor noștri care au văzut Patriarhia Română ca fiind simbol al slujirii unității spirituale a poporului român.

Fragment din Scrisoarea Pastorală a Sfântului Sinod la începutul Postului Nașterii Domnului