Sfînta Cuvioasă Parascheva în tradiţia şi iconografia răsăriteană

 Cunoscută la noi şi cu numele de Sfînta Vineri, Cuvioasa Parascheva a vieţuit în secolul al XI-lea, fiind născută în localitatea Epivata, lîngă Constantinopol. Încă din anii adolescenţei s-a simţit atrasă de cuvintele Sfintei Evanghelii, ce menţionează : Ori-ci-ne vo-ieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie (Mc. 8, 34) – cuvinte ce au sădit în inima ei dorul după Dumnezeu. După moartea părinţilor, împreună cu fratele ei Eftimie (devenit ulterior episcop de Madita), vinde averea rămasă şi intră într-o mănăstire din apropierea capitalei bizantine. Dedicîndu-şi viaţa înfrînării, rugăciunii şi postului, Cuvioasa va ajunge în peregrinările sale nu doar în Biserica Vlahernelor, ci şi la Ierusalim, fapt ce îi va întări credinţa şi faptele sale de milostenie. Prin semn divin exprimat prin cuvintele: Să laşi pustia şi la mo-şia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pămîntului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit, ea revine în patria natală, după aproape douăzeci şi cinci de ani, unde trece la Domnul. Trupul ei va fi descoperit prin vedenie şi semn divin, neputred şi plin de mireasmă, fiind aşezat cu cinste în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata. După două sute de ani, moaştele sale au fost duse la Tîrnovo, iar după alţi o sută şaizeci de ani la Belgrad. În veacul al XVI-lea, racla cu moaştele ei a fost adusă la Constantinopol, iar la aproape mai bine de alţi o sută de ani ele vor fi dăruite voievodului Moldovei, Vasile Lupu, de către patriarhul Partenie I al Constantinopolului, în schimbul plăţii tributului otomanilor1 . Aducerea Sfintelor moaşte la Iaşi se va face în anul 1641, fapt consemnat de cronicile vremii prin însemnările lui Dimitrie Cantemir şi nu numai2 .

Viaţa ei va fi consemnată timpuriu de către diaconul Vasilisc, pe la mijlocul secolului al XII-lea. În decursul veacurilor, mai precis în anul 1605, mitropolitul Matei al Mirelor, trăitor la Mănăstirea Dealu, a alcătuit o nouă viaţă şi slujba închinată ei. Viitorii ierarhi ai Moldovei, precumVarlaam şi Dosoftei, vor scrie despre Sfînta Cuvioasă în Cazania de la anul 1643 şi Vieţile şi petrecerea Sfinţilor de la anul 1682-16863 .

Moaştele ei vor fi salvate mai tîrziu, în secolul al XIX-lea, dintr-un incendiu iscat în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, după care ele vor fi strămutate în Catedrala Mitropoliei Iaşilor, unde se află şi astăzi.

În decursul timpului s-au scris rugăciuni, acatiste, paraclise, s-au pictat icoane şi s-au construit biserici în cinstea ei. Mulţi credincioşi poartă numele ei în chip de mulţumire, beneficiind totodată de binefacerile pe care le săvîrşeşte celor ce cu credinţă şi evlavie se îndreaptă cu rugăciuni şi fapte de milostenie către Dumnezeu, avînd-o drept mijlocitoare. Sfînta este ocrotitoarea Moldovei, tămăduitoare de boli, ajutătoare în vreme de primejdii şi nevoi, aşa cum se menţionează în acatistul închinat. Erminia lui Dionisie îi evocă numele alături de alte sfinte prea cuvioase mucenice, fiind a şasea după Sfintele Anastasia, Epistimia, Evghenia, Fevronia şi Evdochia4 .

Chipul Sfintei Paraschevi este evocat în iconografia postbizantină, atributele sale fiind: o cruce pe care o susţine cu mîna dreaptă, o ramură de finic şi cîteodată un filacter desfăşurat. În majoritatea cazurilor este reprezentată în două ipostaze: ori stînd în picioare, ori aşezată pe tron, asemeni unei împărătese, purtînd coroană. Acest tip iconografic a fost preluat din scena Fecioarei cu Pruncul tronînd, scenă ce întotdeauna este adăpostită în absida Sfîntului Altar. Figura ei este cea a unei tinere fecioare cu faţa prelungă şi cu expresia blîndeţii, a bunătăţii şi a curăţeniei, atribute specifice ei. Una dintre cele mai frumoase realizări artistice este cu siguranţă cea a reprezentării ei în Catedrala Episcopală a Romanului. Chiar dacă pictura monumentală a suferit diverse intervenţii în decursul veacurilor, în acest lăcaş de cult sînt redate scene din viaţa Sfintei Parascheva. Printre acestea reţinem o interesantă compoziţie în care Cuvioasa este pictată pe tron, aşa cum am amintit mai înainte.

Sfînta este zugrăvită frontal, stînd pe un tron cu spetează semicirculară. Capul său este acoperit cu un maforion de culoare roşu carmin, maforion ce coboară pînă pe genunchi. În mîna dreaptă observăm o cruce delicată ce ne duce cu gîndul la Patimile Mîntuitorului. Uşoara asimetrie a picioarelor rînduite pe un supendaneum ocru galben, sugerat în perspectivă inversă, dau imaginii ritm şi mişcare. Acesta este susţinut şi de paralelismul iconic al mîinii Sfintei, îndreptate în aceeaşi parte stîngă. Deasupra ei se înalţă doi îngeri, în proporţii reduse, ce suţin o coroană princiară cu fleuroni. Două stele imense străjuiesc ansamblul, în vreme ce fondul întunecat condensează şi uneşte compoziţia. Tipologia şi, mai exact, morfologia iconografică a Cuvioasei, este mult îndatorată Maicii Domnului. Monumentalitatea statuară a imaginii impuse de proporţia figurii, în raport cu fondul şi elementele adiacente, ne transpun într-o transcendenţă spirituală caracteristică artei bizantine. Cu o încărcătură deosebită a rugăciunii şi resemnării ni se adresează şi icoanele pe sticlă, de sorginte românească. Această compoziţie dublă ne înfăţişează laolaltă pe Maica Domnului Rugătoare (Jalnică) alături de Sfînta Cuvioasă Parascheva, tronînd. Impozanţa figurilor, desenul cursiv, cunoaşterea şi redarea anatomiei şi implicit a proporţiilor, tratarea decorativă a suprafeţelor de culoare ne dau indiciile unui artist, posibil Irimie Ioan Pop, care excela şi în arta zugrăvirii bisericilor. Aceleaşi semne survin şi din grafia cu litere chirilice Meter Teu şi Priapodom Iaparaschiva, ce însoţesc reprezentările iconografice5 . Demn de reţinut este şi faptul că artistul din Ţara Oltului a avut în vedere, în poziţionarea şi veşmîntul Sfintei Parascheva, şi icoanele pe lemn de factură grecească, care o reprezintă pe Sfînta Mare Muceniţă Ecaterina. Reprezentarea Cuvioasei cu crucea în mînă şi încoronată, ipostază în care sînt pictaţi mucenicii, are o profundă şi veche tradiţie iconografică, bazată şi pe suprapunerea cu chipul muceniţei omonime6 . Este ştiut faptul că în tradiţia greacă se prăznuieşte o Sfîntă Cuvioasă Parascheva la data de 26 iulie, Sfîntă trăitoare în perioada antică.

Simbol al fră-ţie-tăţii creştine, Sfîn–ta Cuvioasă Parascheva, lumină-toa-rea casnică a Mol-dovei, ne întîmpină în icoanele ei cu bunătate şi smerenie, îndemnîndu-ne la nădejde şi biruinţă asu-pra patimilor, dez-bi-nă-ri-lor şi necazurilor din lume. Ea este un grăitor mijlocitor şi intercesor spre iubirea şi atotputernicia lui Hristos, cel ce ne iubeşte şi ne miluieşte pe toţi oamenii.

Conf. univ. dr. Marcel MUNTEAN

1     David Hugh Farmer, Oxford Dicţionar al Sfinţilor, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999, p. 414-415.

2     Proloagele Vieţile Sfinţilor şi cuvinte de învăţătură pe luna Octombrie, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, p. 44.

3     Pr. Prof Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1991, p. 574

4     Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sofia, Bucureşti, 2000, p. 164.

5     Juliana Dancu, Dumitru Dancu, Pictura ţărănească pe sticlă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975, p. 57.

6  Colecţia Stavropoleos, Bucureşti, 2006, p. 18.