Sfârșitul de an agitat în județul Cluj

Sfârșitul de an nu a fost lipsit, din păcate, de evenimente neplăcute în județul Cluj. Potrivit unei analize prezentată de reprezentanții structurilor de ordine publică și cei ai ISU la nivelul județului în contextul Revelionului a fost nevoie de numeroase intervenții menite să asigure și să restabilească ordinea și liniștea publică, dar și pentru a asigura asistență medicală și transport de urgență unor persoane implicate în accidente rutiere.

ISU Cluj a anunțat că în perioada prilejuită de trecerea dintre ani, peste 135 de pompieri clujeni s-au aflat la datorie, fiind solicitați la 285 de intervenții. „Dintre acestea, 233 au fost gestionate de către echipajele SMURD, în vreme ce alte 52 de misiuni s-au înregistrat la incendii, accidente rutiere sau salvări din medii ostile. Drept urmare, chiar în primele minute ale noului an, pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru a stinge un incendiu ce a cuprins o casă din localitatea Bonțida. A ars acoperișul locuinței pe o suprafață de 150 de mp, precum și încăperile din interior. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
În data de 1 ianuarie, Garda de Intervenție Gilău, din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, a fost solicitată să ofere sprijin la un accident rutier petrecut în localitatea Căpușu Mare. În accident au fost implicate trei autoturisme, rezultând o singură victimă neîncarcerată. Mai exact, a fost vorba despre un bărbat de 54 de ani, conștient și cooperant, care a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD. În cele din urmă, acesta a fost transportat la spital”, a menționat reprezentantul ISU.

Ambulanță SMURD, implicată într-un accident rutier

Potrivit ofițerului, în cursul zilei de 2 ianuarie, în jurul orei 11,44, echipajul SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Aghireșu a fost implicat într-un accident rutier. Mai exact, în timp ce se deplasa spre un caz medical, având semnalele acustice și luminoase pornite, ambulanța a accidentat un biciclist pe strada principală din localitatea Aghireșu Fabrici. Biciclistul în vârstă de 77 de ani a fost preluat de o ambulanță SAJ și transportat la spital.

„Până la sosirea ambulanței SAJ, paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor calificat. În urma evaluărilor medicale, s-a constatat faptul că acesta avea mai multe traumatisme. Ulterior, pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. În prezent starea victimei este stabilă.

Împrejurările în care s-a produs accidentul sunt cercetate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. Totodată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj va deschide o anchetă cu privire la acest regretabil eveniment”, a transmis ISU.

„De asemenea, în data de 2 ianuarie, pompierii de la Detașamentul Dej au intervenit la un accident rutier petrecut pe strada 1 Mai din Dej. O tânără a fost transportată la spital, iar în accident au fost implicate trei autoturisme.
Pompierii clujeni rămân în continuare la datorie și vă doresc un An Nou fericit!”, a anunțat ISU Cluj.

În cadrul acțiunilor derulate cei 140 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj au fost constatate 24 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor de ordine și liniște publică. Valoarea amenzilor aplicate de jandarmi s-a ridicat la 7.200 lei.

Totodată, au fost constatate trei fapte care intră sub incidența Codului Penal.

5000 de kg de materiale pirotehnice confiscate

IPJ Cluj a precizat că în perioada 30 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, principala preocupare a oamenilor legii a vizat combaterea infracțiunilor dar și a faptelor contravenționale.

Astfel, polițiștii au desfășurat aproximativ 290 de intervenții pentru a asigura ordinea publică. Cu această ocazie au fost constatate 27 de infracțiuni la regimul materialelor explozive, fiind

confiscate 5000 de kg de materiale pirotehnice de peste 320.000 lei.

Totodată, polițiștii rutieri au reținut 42 de permise de conducere și a întocmit opt dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier. Alte 200 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul intervențiilor derulate de angajații Grupării Mobile de Jandarmi Cluj au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale de 1600 lei și au fost constatate trei infracțiuni pentru încălcarea Legii 61/1991 și a legii 143 din 2000 privind combaterea traficului de droguri.

Sfatul consilierilor antidrog

Comisar șef de poliție Sebastian Marcu

Comisarul șef de poliție Sebastian Marcu, șeful Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj îi sfătuiește pe care care participă la evenimente cu număr mare de persoane să nu consume alcool în exces sau droguri. „De asemenea, dacă observați în jur persoane aflate sub efectul acestor substanțe, evitați o confruntare directă cu acestea. Orice conflict minor poate excalada.

Adulții sunt sfătuiți să nu conducă autoturisme dacă sunt sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Tinerii sunt sfătuiți să comunice deschis orice problemă cu care se confruntă legată de consumul de substanțe, să apeleze la ajutorul părinţilor, prietenilor apropiaţi, persoanelor de încredere sau specialiştilor, pentru rezolvarea acesteia.

De asemenea, vă recomandăm să manifestați prudență în relațiile cu persoanele necunoscute și să solicitați ajutor atunci când dumneavoastră sau persoanele apropiate sunt în pericol”, a subliniat Seabastian Marcu.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut