Zilele Memorialului Gherla 

La sfârșitul săptămânii trecute la Gherla a avut loc a opta ediție a Zilelor Memorialului Gherla în bucuria pomenirii Sfântului, cu lansarea unei biografii documentare a Părintelui Liviu Galaction Munteanu și cu o expoziție foto-documentară coordonată de părintele Răzvan Perșa.

După vernisaj, participanții au fost chemați să fie părtași la priveghe, până târziu în noapte, la Sfintele Slujbe închinate acestui eveniment în premieră al vieții duhovnicești și memoriale din obștea locului. Cu bucurie, a fost primită în zestrea mănăstirii icoana Sfântului Liviu Galaction, zugrăvită de Matușka Marijana, și însoțită privegherea și slujba cu glasurile Grupului Psaltic Iacov Protopsaltul. Conferința de sâmbătă seara a părintelui Constantin Necula, oaspete drag și apropiat Gherlei, precum și lansarea volumului de poezii „Noi, cei din Gherla” al regretatului Ostaș al Domnului Gheorghe Precupescu au pregătit credincioșii pentru prima Duminică a Postului Mare, a Ortodoxiei, în care s-a prăznuit, după obicei și bună rânduială, hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici”. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei al Clujului a slujit în sobor Sfânta Liturghie, iar Garda de Onoare a Jandarmeriei Mobile Cluj-Napoca s-a alăturat – în cimitirul deținuților politici – Parastasului de pomenire a celor care s-au săvârșit în temnițele comuniste mărturisindu-L pe Hristos.

Cu prilejul manifestărilor religioase și literare desfășurate în weekendul trecut la Gherla au mai avut loc lansări de carte ”Părintele Liviu Galaction Munteanu. O biografie documentară”, Noi, cei din Gherla”, conferință pe tema ”Memoria suferinței prin sfințenie”, expoziție foto-documentară ”Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”. La cinematograful ”Pacea” creștinii gherleni s-au întâlnit din nou cu preotul Constantin Necula, eveniment onorat de un număr mare de creștini gherleni și din comunle vecine. Părintele Constantin Necula a oferit celor peste 400 de creștini aflați în sală o reflecție profundă despre rezistența prin credință și moștenirea spirituală a martirilor, evocând totodată personalitatea profesorului Gheorghe Precupescu, un simbol al luptei împotriva regimului comunist.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut